Acasă Uncategorized NATO in comandamentul operaţiunilor din Libia

NATO in comandamentul operaţiunilor din Libia

DISTRIBUIȚI
nato

99481 – 23032011 – SUA, Franţa şi Marea Britanie au convenit ca NATO să poată juca un „rol-cheie” în comandamentul operaţiunii militare a coaliţiei internaţionale în Libia. Preşedintele SUA, Barack Obama, a discutat cu premierul britanic, David Cameron, şi cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, în avionul care îl transporta pe preşedintele american de la Santiago de Chile în San Salvador. „Ei au examinat progresele substanţiale realizate pentru a opri progresul forţelor” liderului libian Muammar Gaddafi spre oraşul Benghazi, a explicat Ben Rhodes, purtător de cuvânt al Casei Albe. „NATO ar urma de acum să joace un rol-cheie în structura de comandament”, a adăugat acesta.

 

 

 

 

La rândul său, Parisul a anunţat că preşedinţii francez şi american, care au discutat la telefon marţi seara, „s-au înţeles asupra modalităţilor de utilizare a structurilor comandamentului NATO în sprijinul coaliţiei” din Libia.

„Cei doi preşedinţi au notat cu satisfacţie că operaţiunile desfăşurate de coaliţie au permis deja limitarea numărului de victime în rândul populaţiei civile şi au redus capacităţile colonelului Gaddafi de a folosi forţa împotriva propriului popor”, a adăugat Preşedinţia franceză.

„Ei au convenit asupra necesităţii de a continua eforturile pentru a asigura aplicarea deplină a Rezoluţiilor 1.970 şi 1.973” ale Consiliului de Securitate al ONU, vizând protejarea populaţiei libiene de forţele pro-Gaddafi. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.