99326 – 17032011 – Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Justiţiei, Alina Mihaela Bica, participă în 17 – 18 martie 2011, la lucrările Conferinţei Regionale a miniştrilor Justiţiei şi Internelor, cu tema ”Consolidarea Cooperării în lupta împotriva crimei organizate în Europa de Sud-Est”. Acest eveniment este organizat la Budva, Muntenegru, sub egida Preşedinţiei muntenegrene în Exerciţiu a Procesului de Cooperare pentru Europa de Sud-Est (SEECP).
Scopul conferinţei ministeriale este acela de a aproba Strategia Multianuală în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne în Europa de Sud-Est pentru perioada 2011-2013, document care a fost definitivat, împreună cu Planul de Acţiune pentru implementarea acesteia, în cadrul Grupului Consultativ, sub egida Consiliului de Cooperare Regională (RCC), în perioada 2009-2010.
În intervenţia sa de joi din cadrul sesiunii dedicate cooperării judiciare în materie penală, secretarul de stat Alina Bica a subliniat că „România sprijină orientarea strategiei pentru Justiţie şi Afaceri Interne spre combaterea formelor de criminalitate transfrontalieră, protejarea drepturilor omului şi garantarea accesului cetăţenilor din regiune la o justiţie eficientă. Această abordare asigură compatibilitatea cu politica generală de la nivelul Uniunii Europene, reflectată şi în Programul Stockholm”.
Demnitarul român a reiterat totodată disponibilitatea României de a sprijini procesul de aderare a ţărilor din regiune, inclusiv prin punerea la dispoziţie a expertienţei acumulate de ţara noastră în domeniul luptei împotriva formelor grave de criminalitate. De asemenea, au fost reliefate rolul important al Ministerului Justiţiei din România în cooperarea judiciară internaţională în calitate de autoritate centrală, precum şi priorităţile în materie de politică penală. Au fost avute în vedere atât aspectele de ordin legislativ cuprinse în noile Coduri, ca şi cele de ordin instituţional precum crearea recentă a Biroului pentru Prevenirea Criminalităţii şi de Cooperare cu Oficiile de Recuperare a Creanţelor din Statele Membre ale Uniunii Europene.
Strategia care urmează a fi adoptată de miniştrii de Justiţie şi Interne din Sud-Estul Europei are ca principal obiectiv creşterea nivelului de cooperare regională în domeniul luptei împotriva criminalităţii organizate transnaţionale, a corupţiei, migraţiei, azilului, refugiaţilor, drepturilor fundamentale, cooperării în materie civilă şi protecţia copiilor, concentrându-se totodată pe armonizarea activităţilor regionale ale autorităţilor de aplicare a legii. – www.promptmedia.ro