Acasă Uncategorized Miercurea Ciuc: Barna Csibi, obligat de Fisc să convietuiasca cu motii

Miercurea Ciuc: Barna Csibi, obligat de Fisc să convietuiasca cu motii

DISTRIBUIȚI

99344 – 18032011 – Barna Csibi, extremistul care a spânzurat, simbolic, o păpuşă reprezentându-l pe Avram Iancu în centrul oraşului Miercurea Ciuc, a fost a detaşat de ANAF, la Abrud, în Ţara Moţilor. Angajat al Fiscului harghitean, Barna Csibi, a primit ordinul şefului ANAF, Sorin Blejnar, prin care este detaşat pentru şase luni, în judeţul Alba. În paralel, el  va fi cercetat disciplinar, pentru că, prin Codul de conduită a funcţionarilor publici, funcţionarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcţiei publice. De asemenea, articolul care se referă la „loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice” arată că funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

Barna Csibi a spus că va respecta ordinul, pentru că este legal – Săptămâna trecută, funcţionarul a primit autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, menită să aducă în atenţia locuitorilor din Miercurea Ciuc istoria evenimetelor din 1848 – 1849. În virtutea acestei autorizații, el a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care „l-a condamnat” la moarte prin spânzurare, pentru că ”l-a găsit vinovat de crime împotriva umanităţii şi genocid”. În aceeaşi linie, el a postat şi pe internet un mesaj asemănător, de natură să incite la ură şi violență. Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a autosesizat şi îl cercează pe Barna Csibi pentru instigare la discriminare. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.