Acasă Uncategorized Craiova: Membrii PDL Dolj cer conducerii partidului să fie respectat statutul

Craiova: Membrii PDL Dolj cer conducerii partidului să fie respectat statutul

DISTRIBUIȚI

99656 – 29032011 – Membrii organizaţiei PDL din Dolj se plâng, într-o scrisoare trimisă către conducerea partidului, de modul în care se organizează alegerile interne şi cer să se ţină cont de prevederile Statutului în perioada premergătoare Convenţiei Naţionale. În document se arată că există mai multe probleme când vine vorba de depunerea candidaturilor, moţiunilor şi votul asupra anumitor moţiuni ale candidaţilor. „Atragem de pe acum atenţia asupra respectării art. 73, alin. (4) <<CDJ (BPSMB) nu poate da mandat imperativ delegaţilor la Convenţia Naţională pentru a vota sau nu o anumită moţiune>>”, se subliniază în scrisoare.

 

 

 

 

 De asemenea, se face trimitere la modul în care membrii pot vota şi ce structuri ale partidului au dreptul de decizie. „Menţionăm că în conformitate cu art. 73, alin (1) <<… CDJ (BPSMB), întrunit statutar se pronunţă prin vot secret pentru susţinerea uneia sau mai multor moţiuni.>> Deci este vorba de Colegiul Director Judeţean şi nu despre Biroul Permanent Judeţean, despre vot secret şi despre susţinerea uneia sau mai multor moţiuni, nu despre susţinerea vreunei persoane”, se mai arată în document. „Vă rugăm, domnule preşedinte, ca în conformitate cu art. 100, lit. a: <<preşedintele partidului garantează aplicarea Statutului…>>, să stopaţi aceste încălcări ale statutului. Considerăm că aceasta este dorinţa care îi animă pe toţi cei ce iubesc cu adevărat Partidul Democrat Liberal”, se spune în încheierea scrisorii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.