99226 – 15032011 – Cel puţin 100.000 de copii au rămas fără locuinţă în urma puternicului seism urmat de tsunami din Japonia, avertizează organizaţia Salvaţi Copiii, care a trimis o echipă de intervenţie în Sendai, una dintre cele mai afectate regiuni.„Suntem extrem de îngrijoraţi pentru copiii care au rămas fără adăpost după cutremurul şi tsunami-ul de vineri. Mulţi dintre ei şi-au pierdut casa şi sunt forţaţi să se refugieze în locuri nefamiliare, cum sunt centrele pentru evacuaţi, fapt care le induce un compartament temător şi anxios”, a declarat Stephen McDonald, responsabil pentru campania de ajutorare a copiilor afectaţi de seismul din Japonia.
Copiii sunt cei mai vulnerabili în acest moment, mai ales că mulţi dintre ei au fost separaţi de părinţi sau sunt nevoiţi să locuiască în adăposturi improvizate.
Yuto Takane, în vârstă de opt ani, împreună cu mama sa, Mariko şi alături de fraţii săi mai mici Aika (şapte ani), Kanato (un an) şi nou-născutul Amihi trăiesc în Honshu, una dintre cele mai populate insule japoneze. Aceştia şi-au părăsit în grabă locuinţa după catastrofa care a lovit vineri Japonia şi au reuşit să găsească adăpost la Şcoala cu clase primare IIzuka din oraşul Asahi.
Lui Yuto îi este dor de prietenii lui şi de casa în care s-a născut, dar este forţat să supravieţuiască într-o sală de clasă: “Acum mi-ar placea să fiu la şcoală, împreună cu prietenii mei. Îmi place sportul şi îmi place să joc fotbal. Vreau să plecăm acasă”.
Mama lui Yuto, Mariko, este nerăbdătoare să se întoarcă acasă, dar casa lor nu mai este alimentată cu apă din ziua cutremurului: “Marea problemă este alimentarea cu apă. Fără apă, totul este murdar. O altă problemă este odihna copiilor mei. Înainte de cutremur, adormeau fără nicio problemă, dar acum Yuto are mari probleme cu somnul, pentru că adoarme foarte greu. Copiii se plictisesc uşor aici. Am nevoie de cărţi şi jucării pentru a le ocupa timpul”.
Salvaţi Copiii Japonia va amenaja, în regiunile afectate de cutremur şi tsunami, zone de recreere pentru copii, pentru a le oferi copiilor şi părinţilor o alternativă sigură, folositoare şi distractivă de a petrece timpul.
Organizaţia a demarat o amplă campanie umanitară, făcând un apel de strângere de fonsuri pentru sprijinirea copiilor din Japonia aflaţi acum în situaţie de risc. Salvaţi Copiii România a transmis mesajul de suport către Ambasada Japoniei la Bucureşti, pentru ca acesta să fie diseminat către companiile japoneze care activează în România. «Este crucial să nu rămânem indiferenţi la drama poporului japonez şi să ne implicăm, atât cât putem, în salvarea şi reconstrucţia vieţilor copiilor afectaţi, pentru că ei sunt acum cei mai vulnerabili. Departe de mediul familiar, copiii sunt nevoiţi să supravieţuiască zi de zi, fără siguranţa unei vieţi în afara pericolului », a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România. – www.promptmedia.ro