Acasă Uncategorized Bucureşti: Parlamentul de la Chişinău preia din experienţa Senatului României

Bucureşti: Parlamentul de la Chişinău preia din experienţa Senatului României

DISTRIBUIȚI

99591 – 25032011 – Vineri a avut loc întrevederea dintre Ion Moraru, secretarul general al Senatului României, şi Adrian Fetescu, directorul general al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova, aflat în vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia secretarului general al Senatului.

            În cadrul  discuţiilor, au fost abordate subiecte legate de  importanţa colaborării la nivelul secretariatelor generale ale celor două parlamente, fiind discutate modalităţile concrete de derulare a programului de asistenţă pe care Senatul României îl va acorda Parlamentului Republicii Moldova, la nivelul structurilor tehnico-administrative.

Directorul general al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova a subliniat importanţa deosebită a  aprofundării şi dezvoltării, de o manieră pragmatică, a  relaţiilor administrative la nivelul celor două parlamente şi s-a arătat deosebit de interesat de preluarea experienţei Senatului României, care a dezvoltat proceduri de asistenţă în domeniul procesului legislativ naţional şi european.

            Cu prilejul vizitei, a fost semnat Protocolul de cooperare între Secretariatul General al Senatului României şi Secretariatul  Parlamentului Republicii Moldova, urmând ca, în cursul lunii aprilie 2011, o delegaţie a Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova să vină la Bucureşti pentru stabilirea strategiei de asistenţă dintre parlamentele celor două ţări. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.