99416 – 21032011 – La sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a avut loc, zilele trecute, o întâlnire la nivel de experţi, a structurilor reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu responsabilităţi în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Centrul de Situaţii al Guvernului, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive).
În cadrul şedinţei, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), a susţinut o informare asupra evoluţiei accidentului nuclear de la centrala nuclearo-electrică Fukushima-Daiichi din Japonia. Aceasta a cuprins descrierea stării reactoarelor, date privind situaţia radioactivităţii mediului de pe amplasamentul şi din afara centralei nucleare. De asemenea, au fost prezentate concluziile determinărilor efectuate de CNCAN privind consecinţele radiologice ale accidentului nuclear, survenit la unităţile 1 – 4 ale centralei nucleare Fukushima-Daiichi. Din analizele efectuate a rezultat concluzia că, pentru teritoriul României nu pot exista niciun fel de consecinţe radiologice la nivelul populaţiei şi al mediului înconjurător, ca urmare a situaţiei de urgenţă.
IGSU a prezentat o informare privind măsurile asigurate de către autorităţile japoneze şi forţele de răspuns, subliniindu-se totodată responsabilităţile şi atribuţiile stabilite în competenţa autorităţilor române în gestionarea unor evenimente similare pe teritoriul naţional.
Cu această ocazie, s-a actualizat lista cu capabilităţile care pot fi întrebuinţate, în actualul context operaţional.
A fost revizuit fluxul informaţional şi datele necesar a fi comunicate instituţiilor care au responsabilităţi în implementarea măsurilor de protecţie şi intervenţie.
În cadrul reuniunii, s-a hotărât ca relaţia cu mass-media să fie asigurată prin CNCAN, celelalte instituţii cu responsabilităţi fiind abilitate să furnizeze informaţii din domeniul pe care îl gestionează. – www.promptmedia.ro