99114 – 10032011 –Avocatul Marius Stăncescu şi consilierul superior din cadrul ANAF Nicolae Gavrilă, cercetaţi de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, rămân în arest, a decis, joi, definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care le-a respins recursurile împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin care au fost arestaţi.
Instanţa supremă a judecat, marţi, recursurile celor doi împotriva deciziei de săptămâna trecută a Curţii de Apel Bucureşti, care a emis mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele lor, iar pronunţarea a fost amânată pentru joi.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 2 martie, emiterea de mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele avocatului Marius Stăncescu şi al lui Nicolae Gavrilă, consilier superior în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cei doi atacând cu recurs decizia judecătorilor. Decizia CAB a fost atacată cu recurs de cei doi.
Procurorii DNA îi cercetează pe Marius Cătălin Stăncescu, avocat în Baroul Bucureşti şi consultant financiar, şi pe Nicolae Dan Gavrilă, consilier superior în cadrul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală, acuzaţi de trei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată. – www.promptmedia.ro