99640 – 28032011 – Ministrul László Borbély a semnat luni contractele de finanţare pentru proiectele de apă şi canalizare din judeţele Hunedoara (Valea Jiului) şi Neamţ, valoarea acestora fiind de 147. 677.000 de euro.
“Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara” (Valea Jiului) este un proiect a cărui implementare va dura 50 de luni (2011-2015), Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Valea Jiului” fiind responsabilă pentru coordonarea implementării acestuia. Valoarea totală a proiectului este de 40.000.000 euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Coeziune este de 34.000.000 euro. Populaţia beneficiară a acestui proiect va fi de aproximativ 123.000 locuitori Obiectivul general al proiectului are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei şi accesul la infrastructura de apă şi canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare, în conformitate cu practicile şi politicile UE în domeniu, până în anul 2015. Componentele proiectului vor fi implementate în conformitate cu strategia de achiziţii publice, prin intermediul a şapte contracte de lucrări care includ lucrări pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de distribuţie a apei şi a sistemelor de canalizare în diferite aglomerări, un contract de achiziţie echipamente şi două contracte de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului şi supervizarea lucrărilor.
Proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ” va fi implementat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ Aqua Neamţ ”, pe parcursul a 34 luni, respectiv până în anul 2013. Valoarea totală a proiectului este de 107.677.000 euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Coeziune este de 85.218.987 euro. Populaţia beneficiară a proiectului va fi de aproximativ 237.000 locuitori. Obiectivul general al proiectului are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei şi accesul la infrastructura de apă şi canalizare prin furnizarea unor servicii de alimentare cu apă şi canalizare în conformitate cu practicile şi politicile UE în domeniu, în majoritatea zonelor urbane, până în anul 2013. În cadrul proiectului se derulează nouă contracte, din care două de servicii şi şapte de lucrări.
Cu cele două proiecte semnate astăzi, numărul proiectelor aprobate pentru finanţare din Axa Prioritara 1 a POS Mediu (extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată) a ajuns la 29, valoarea totală a acestora însumând 3.827.423.369 euro, din care valoarea eligilă este de 2.872.014.927 euro. – www.promptmedia.ro