99101 – 10032011 – Emil Boc ar trebui declarat erou, a afirmat consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, în cadrul unui interviu pentru ziarul Gândul. Acesta a fost răspunsul lui Lăzăroiu la întrebarea dacă Emil Boc ar trebui să demisioneze din PDL, pentru prejudiciile de imagine aduse partidului prin măsurile de austeritate impuse. „Ar însemna să admită partidul şi domnul Boc că ce au făcut până acum e greşit, ceea ce ar fi o nebunie, pentru că, totuşi, ei au luat România de la un deficit de aproape 10% în ianuarie 2010 şi au adus-o la un deficit de 6,5%, iar anul acesta ne îndreptăm spre un 4,4%”, a declarat Lăzăroiu. Consilierul prezidenţial a adăugat: „Cine reuşeşte să echilibreze
într-o perioadă atât de scurtă bugetul nu cred că ar trebui să-şi dea demisia din partid, ar trebui să fie declarat erou, după părerea mea, pentru că asta s-a întâmplat. Cu sacrificii mari. În special premierul. Partidul nu a fost tocmai solidar cu premierul, dar premierul a tras după el şi, împreună cu preşedintele, au tras tot poporul după ei, cu forţă.” – www.promptmedia.ro