Acasă Uncategorized Bucureşti: Cursuri de gătit şi de pregătire pentru o viaţă sănătoasă pentru...

Bucureşti: Cursuri de gătit şi de pregătire pentru o viaţă sănătoasă pentru copii, profesori şi angajaţi ai Primăriei Bucureşti

DISTRIBUIȚI

99042 – 08032011Primaria Municipiului Bucuresti, prin Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, anunta initierea cursurilor de gatit si de pregatire pentru o viata sanatoasa pentru copii, profesori si angajati ai municipalitatii din Bucuresti, organizate in cadrul proiectului “1-2-3 – Let’s go! – Promovarea unui stil de viata sanatos pentru copiii din Bucuresti”, co-finantat prin Programul Mecanismului Financiar EEA – Granturi EEA si Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Primele cursuri au loc miercuri, 9 martie 2011, cu incepere de la orele 9.00, la Golden Tulip Hotel, etaj 9, Sala Ronda,  din bulevardul Decebal, nr. 19, sector 3, Bucuresti (statia de metrou Piata Muncii), in cadrul acestora urmand sa se promoveze adoptarea unui stil de viata sanatos prin alimentatie si miscare.

La primul curs vor participa 40 de copii cu varsta intre 10-14 ani din urmatoarele scoli din Sectorul 1 al Capitalei: Scoala cu clasele I-VIII nr.6, nr.7, nr. 11 „Ion Heliade Radulescu” si nr. 178, in cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si doar pe baza acordului parintilor.

In paralel, 100 de profesori din scolile bucurestene si angajati ai Directiei Generale de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti vor participa la un curs de două zile pe teme de nutritie si stil de viata sanatos.

In total, timp de 20 de zile, pana la data de 30 aprilie 2011, 600 de copii si 1000 de profesori si angajati ai administatiei publice locale din Municipiul Bucuresti vor participa la cursurile de promovare a unui stil de viata sanatos, de luni pana vineri, intre orele 9.00-18.00, in locatia de mai sus.

Campaniei de promovare a unui stil de viata sanatos pentru copiii din Bucuresti li se alatura si cele cinci cantine de ajutor social ale Municipalitatii Bucuresti, ale caror beneficiari, in proportie de 60% sunt copii cu varste intre 6-18 ani. Primul pas in schimbarea opticii nutritionale la nivelul acestor servicii sociale a fost alcatuirea unui meniu corespunzator piramidei nutritionale pentru zilele de miercuri si joi, cu incadrarea in limita alocatiei zilnice de hrana de 8 lei/zi.

Tot in cadrul acestei campanii de informare, in data de 9 martie 2011, la Cantina de Ajutor Social Grivita din Calea Grivitei, nr 216, Sector 1, incepand cu ora 14.00, va avea loc un curs de gătit mucenici (avand in vedere specificul acestei zile) la care vor participa copiii beneficiarilor de cantina sociala. Acestia vor fi instruiti in tainele bucatariei sanatoase de catre angajatii cantinei si de catre membrii echipei de implementare a proiectului din cadrul Directiei Generale de Asistenta Social a Municipiului Bucuresti, vor primi informatii si materiale despre cum sa manance mai sanatos, vor fi invatati sa utilizeze site-ul proiectului si vor fi consultati cu privire la alegerea meniului cantinei sociale. La celelalte cantine sociale vor fi distribuite celor aproximativ 3000 de beneficiari materiale informative si vor fi amplasate bannerele si afisele proiectului.

In vederea asigurarii sustenabilitatii programului, Primaria Municipiului Bucuresti, prin Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti va organiza in fiecare joi, la sediul Cantinei de Ajutor Social Grivita, cursuri de gatit sanatos gratuite pentru copii cu varste intre 6-12 ani. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.