99039 – 08032011 – Propunerea legislativă iniţiată de mai mulţi senatori PDL, care prevede eliminarea dreptului la recurs în cazul hotărârilor pronunţate de instanţe privind procesele verbale de constatare a contravenţiilor, întocmite de Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a primit, marţi, raport favorabil din partea comisiei juridice a Senatului.
Iniţiativa legislativă prevede că hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, săvârşită de agenţii economici, întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumator, este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, aceasta mai prevede că “procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, precum şi, după caz, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea ar urma să constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate”.
Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă vizează eficientizarea activităţii ANPC şi evitarea “tergiversării cu rea credinţă” a proceselor, prin folosirea ‘abuzivă’ a acestei căi de atac de către agenţii economici sancţionaţi.
Unul dintre iniţiatorii proiectului de act normativ, senatorul Iulian Urban, a declarat că iniţiativa legislativă nu face decât să transpună din materia Codului rutier, acolo unde s-a stabilit faptul că procesele-verbale de constatare nu pot fi atacate cu recurs. Senatorul democrat-liberal a criticat punctul de vedere al Guvernului care a propus respingerea iniţiativei legislative pe motiv că se încalcă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Protocolul 7 la Convenţie, Urban subliniind că propunerea legislativă nu poate încălca documentul invocat deoarece se referă la persoane juridice şi nu la persoane fizice.
Iniţiativa legislativă va fi dezbătură de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. – www.promptmedia.ro