Acasă Uncategorized Bucureşti: Autorităţile locale cu angajaţi puţini pot face angajări pe posturile unice

Bucureşti: Autorităţile locale cu angajaţi puţini pot face angajări pe posturile unice

DISTRIBUIȚI

98885 – 03032011 – Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă   care dă posibilitatea autorităţilor locale care au angajaţi puţini şi din această cauză întâmpină dificultăţi în desfăşurarea activităţii, să poată face angajări pe posturile unice, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul şedinţei de guvern. Purtătorul de cuvânt a precizat că la nivel naţional se va păstra regula potrivit căreia la 7 persoane care pleacă din sistem se poate angaja una singură.„Post unic înseamnă, pe de o parte, acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor nu pot fi preluate de alt angajat sau, pe de altă parte, dacă avem un compartiment care are numai posturi vacante, un post va fi considerat unic şi va putea să fie ocupat”, a mai afirmat Ioana Muntean. Ocuparea posturilor unice în cadrul autorităţilor locale va putea fi aprobată de ordonatorul principal de credite, cu avizul Guvernului,

 

 

 

 

 prin memorandum iniţiat de MAI. Aceste proceduri sunt iniţiate la propunerea prefecţilor, pe baza solicitărilor ordonatorilor principali de credite ale bugetelor locale, a mai precizat Ioana Muntean.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că dacă o primărie are posturi unice vacante şi doreşte să le ocupe, primarul va argumenta şi va solicita prefectului să înceapă procedura, anume, să primească avizul favorabil de la Guvern, prin intermediul MAI. După acest pas, respectiva primărie va putea organiza concurs şi aproba ocuparea postului.

Actul normativ adoptat miercuri va menţine obligaţia de a se ocupa la nivel naţional doar 15% din posturile vacantate pentru a se respecta încadrarea în cheltuieli de personal de 7,5% din PIB, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Ioana Muntean a mai precizat că, potrivit Ordonanţei 32/2010, prin memorandum, la autorităţile centrale din subordinea sau coordonarea Guvernului sau a ministerelor se aplică aceeaşi procedură: Ministerul Finanţelor centralizează posturile vacante la nivel naţional, iar Guvernul decide cum se alocă aceste posturi. Până acum Guvernul şi-a dat acceptul pentru angajarea de personal care lucrează pentru atragerea de fonduri europene.

„Excepţie de la reglementările adoptate astăzi fac unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, unde angajările sunt reglementate expres prin Ordonanţa 34/2009 şi se urmăreşte încadrarea unul din şapte pe întreg sistemul preuniversitar”, a afirmat Ioana Muntean. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.