99297 – 17032011 – Ce se întâmplă cu casa dumneavoastră dacă divorţaţi şi soţul/soţia este de altă cetăţenie? Ce se întâmplă cu contul bancar comun dacă soţul/soţia decedează? Ce se întâmplă în aceste cazuri dacă dumneavoastră şi soţul/soţia aveţi aceeaşi cetăţenie, însă aveţi bunuri sau conturi bancare în străinătate? În Europa sunt aproximativ 16 milioane de cupluri internaţionale şi cel puţin 650.000 dintre acestea se confruntă cu aceste întrebări în fiecare an, în momentul când căsătoria sau acordul lor de parteneriat încetează. Cetăţenii pierd timp şi bani încercând să înţeleagă ce lege se aplică în cazul lor şi ce instanţă este competentă să îi ajute. Divergenţele dintre legislaţiile celor 27 de state membre ale UE creează premisele pentru căutarea instanţei celei mai favorabile („forum shopping”) sau pentru ca partea mai activă să se precipite la instanţa favorabilă acesteia, în detrimentul părţii adverse („precipitarea în instanţă”). Acest lucru se întâmplă când unul dintre soţi – în general cel cu o situaţie materială mai bună – sesizează rapid instanţa unde consideră că va obţine cea mai profitabilă hotărâre. Prin urmare, Comisia Europeană propune norme la nivelul UE care să clarifice din punct de vedere juridic drepturile de proprietate în cazul căsătoriilor internaţionale sau a parteneriatelor înregistrate legal care au o dimensiune internaţională. Cele două propuneri de regulamente ar urma să ajute cuplurile să identifice legea aplicabilă în materie de drepturi de proprietate, precum şi instanţa competentă. Regulamentele prevăd, de asemenea, norme în ce priveşte recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect bunurile cuplurilor, în toate statele membre ale UE, printr-o procedură unică. Aceste propuneri sunt primele rezultate concrete ale Raportului Comisiei privind cetăţenia din octombrie 2010, în care s-au subliniat cele 25 de obstacole majore cu care europenii se confruntă încă, în practică, în viaţa de zi cu zi. Propunerile acestea sunt etapa următoare, din punct de vedere logic, după acordul rapid de anul trecut asupra legislaţiei UE privind stabilirea cărui set de norme naţionale se aplică în cazurile transfrontaliere de divorţ.
„Decesul soţului/soţiei sau divorţul sunt momente deosebit de dificile pentru oricare dintre noi. Cetăţenii nu ar trebui să mai fie împovăraţi şi cu proceduri administrative sau juridice complicate, care implică timp şi bani”, a declarat vicepreşedintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiţie. „Întrucât din ce în ce mai mulţi cetăţeni se îndrăgostesc, apoi se căsătoresc sau încheie parteneriate transfrontaliere, trebuie să adoptăm norme mai clare prin care să se stabilească modul în care bunurile comune vor fi împărţite în caz de deces sau divorţ. Propunerile de astăzi vor contribui la un climat de securitate juridică şi vor facilita procesul complicat de diviziune a bunurilor comune, indiferent de locul în care ele sunt situate în Europa. Acestea sunt veşti bune atât pentru cuplurile internaţionale, cât şi pentru conturile lor bancare: prin noile dispoziţii se pot face economii de aproximativ 400 de milioane de euro pe an, din ceea ce reprezintă costuri suplimentare.”
Cetăţenii aşteaptă un set clar de norme pentru a şti ce instanţă este competentă să le soluţioneze cauza şi ce lege ar trebui să se aplice bunurilor proprii. Prin propunerile de astăzi, Comisia doreşte să aducă un climat de securitate juridică în viaţa de zi cu zi a cuplurilor internaţionale. După noile dispoziţii UE adoptate anul trecut – care permit cuplurilor internaţionale să decidă ce lege li se aplică în caz de divorţ – etapa următoare este să se clarifice normele care reglementează drepturile de proprietate ale cuplurilor internaţionale.
Comisia propune două regulamente separate: unul pentru punerea în aplicare a normelor în cazul cuplurilor căsătorite („proprietate matrimonială”) şi unul în cazul parteneriatelor înregistrate („proprietate patrimonială”). Căsătoria este o instituţie recunoscută în toate cele 27 de state membre ale UE. În cinci state, căsătoria este permisă atât între persoane de sex diferit, cât şi între persoane de acelaşi sex (în Olanda din 2001, Belgia din 2003, Spania din 2005, Suedia din 2009 şi Portugalia din 2010). Parteneriatele înregistrate reprezintă o instituţie juridică mai recentă, recunoscută în 14 state membre ale UE (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Republica Cehă, Marea Britanie, Slovenia, Suedia[1], Olanda şi Ungaria). Toate aceste 14 state permit cuplurilor de acelaşi sex să îşi înregistreze parteneriatele, iar Belgia, Franţa, Luxemburg şi Olanda permit acest lucru şi cuplurilor de sex diferit.
Ambele propuneri prezentate astăzi sunt imparţiale din perspectiva genului şi a orientării sexuale. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o căsătorie între persoane de acelaşi sex permisă în temeiul legislaţiei portugheze va fi tratată în acelaşi fel ca o căsătorie între persoane de sex opus în conformitate cu propunerea privind regimurile matrimoniale. În acelaşi timp, un parteneriat heterosexual poate fi înregistrat în Franţa în aceleaşi condiţii ca un parteneriat între persoane de acelaşi sex, propunerea privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate urmând să se aplice ambelor situaţii.
Propunerile acestea nu armonizează şi nu modifică dispoziţiile naţionale de drept material privind căsătoria sau parteneriatul înregistrat, ci au ca obiectiv facilitarea soluţionării aspectelor legate de dreptul de proprietate al cuplurilor, în cazurile în care acestea se mută în alt stat membru al UE sau sunt din ţări diferite şi deţin bunuri în străinătate.
„Dorim să creăm punţi între sistemele diferite ale Europei, pentru a facilita viaţa de zi cu zi a cuplurilor internaţionale, însă intenţia noastră nu este să instituim uniformitate acolo unde tradiţiile sociale şi juridice sunt încă în mare măsură diferite şi vor continua să fie în mare măsură diferite în viitorul apropiat”, a adăugat astăzi doamna Reding, comisarul UE pentru justiţie, cu ocazia prezentării propunerilor la Bruxelles. „Din ce în ce mai multe state membre introduc în legislaţiile lor instituţia parteneriatului înregistrat. De aceea, Comisia Europeană a decis astăzi să abordeze aspectele de drept internaţional privat nu numai în ceea ce priveşte cuplurile căsătorite, dar şi pentru a consolida securitatea juridică în cazul parteneriatelor înregistrate cu o dimensiune internaţională, adoptând prima propunere de regulament UE privind parteneriatele înregistrate.”
Propunerile Comisiei vizează: să dea cuplurilor internaţionale căsătorite posibilitatea de a alege legea ce se aplică bunurilor comune în caz de deces sau divorţ; să consolideze securitatea juridică în cazul parteneriatelor înregistrate cu o dimensiune internaţională, prin supunerea bunurilor din cadrul parteneriatelor înregistrate, ca regulă generală, legii ţării în care a fost înregistrat parteneriatul în cauză; să confere un climat de securitate juridică pentru cuplurile internaţionale (soţi sau parteneri înregistraţi) printr-un set coerent de norme care permit identificarea instanţei competente şi legii aplicabile, pe baza unei ierarhii de factori obiectivi de legătură; să sporească gradul de predictabilitate pentru cuplurile internaţionale, prin facilitarea procesului de recunoaştere a hotărârilor, deciziilor şi actelor autentice pe tot teritoriul UE. Cuplurile vor economisi timp şi bani – în medie între 2.000 şi 3.000 de euro pe caz. Aceste economii sunt rezultatul faptului că, astfel, cetăţenii vor putea grupa mai multe acţiuni judiciare la o singură instanţă. De exemplu, prin gruparea procedurii de divorţ sau de separare cu procedurile legate de bunurile comune şi sesizarea unei singure instanţe.
Întrucât tot mai mulţi europeni locuiesc în altă ţară decât cea de origine, există în prezent în UE aproximativ 16 milioane de cupluri internaţionale. Din cele 2,4 milioane de noi căsătorii încheiate în 2007, 13% (310.000) au avut un element internaţional. În mod similar, 41.000 din cele 211.000 de parteneriate înregistrate în UE în 2007 aveau o dimensiune internaţională.
O mare parte dintre aceste cupluri internaţionale deţin active – precum bunuri sau conturi bancare – în mai multe state. Ele se confruntă din punct de vedere legal cu incertitudini şi costuri suplimentare atunci când îşi împart bunurile, în caz de divorţ, separare legală sau deces. În prezent, cuplurilor internaţionale le este foarte greu să ştie ce instanţe sunt competente şi ce legi se aplică în situaţia lor şi în cazul bunurilor pe care le deţin în comun. Dispoziţiile juridice variază în mare măsură de la o ţară la alta şi duc, câteodată, la situaţii conflictuale. Procedurile juridice desfăşurate în paralel în state diferite, cazurile complexe şi cheltuielile de judecată pe care le implică acestea sunt estimate la 1,1 miliarde de euro pe an. Aproape o treime din aceste costuri ar putea fi economisite dacă propunerile de astăzi vor fi adoptate.
Propunerile trebuie aprobate în unanimitate de Consiliul de Miniştri UE, după consultarea Parlamentului European. – www.promptmedia.ro