98413 – 14022011 – Secretarul de Stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, s-a întâlnit vineri, 11 februarie 2011, cu directorii Caselor Corpului Didactic din ţară, profesori şi formatori în domeniul TIC pentru a discuta despre implementarea Legii Educaţiei Naţionale şi utilizarea resurselor informatice în procesul de predare-învăţare.
Oana Badea a încurajat parteneriatele de tip public-privat, prin care echipe de lucru formate din reprezentanţi ai MECTS, ai organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi ai companiilor care dezvoltă programe educaţionale în România, să identifice soluţii favorabile educaţiei: „Noua lege nu trebuie să rămână un teanc de hârtii, ea prinde viaţă prin eforturile noastre, ale tuturor. Vă încurajez să propuneţi soluţii creative, care să valorifice cele opt competenţe cheie cerute la nivel european pentru educaţia elevilor”, a declarat secretarul de stat.
Demnitarul a subliniat că principiile Legii Educaţiei pun în centrul actului educaţional beneficiarul acestuia. În consecinţă, numărul de discipline şi orele alocate acestora vor fi un răspuns la ceea ce are nevoie elevul pentru a se forma pentru viaţa de adult. „Adultul viitorului este cel care va trebui să utilizeze calculatorul. În consecinţă, informatica îşi păstrează locul printre disciplinele cu un rol esenţial în educaţia copilului, dar şi a adultului”, a precizat demnitarul. „Eventuale temeri izvorâte din lipsa disciplinei informatică între probele scrise ale bacalaureatului se vor spulbera în scurt timp. Toate disciplinele pornesc de la acelaşi start. În noul cadru curricular de referinţă contează doar corelarea dintre cele opt domenii de competenţe, vârsta educabilului şi, deci, bateria de discipline aferente”, a conchis Oana Badea.
Întâlnirea de lucru pe tema Calculatorul şi Proiectele Interdisciplinare a avut loc la Sibiu şi a fost organizată de Fundaţia EOS România în parteneriat cu Microsoft, prin programul Parteneri pentru Educaţie. În cadrul programului, 200 de formatori TIC din ţară vor sprijini peste 5.000 de cadre didactice să utilizeze tehnologia modernă pentru a o integra în procesul de predare-învăţare. – www.promptmedia.ro