98392 – 14022011 – Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) va angaja, până în luna august 2011, un consultant recunoscut internaţional pentru a pregăti privatizarea societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea, potrivit noii scrisori de intenţie convenită de Fondul Monetar Internaţional cu Guvernul României. După această etapă, la mijlocul anului 2012 vor avea loc procedurile de vânzare a pachetului de 54,79% din acţiunile SC Oltchim SA. „Pentru privatizările cheie, care includ şi vânzarea participaţiei pe care statul o mai deţine la SC Oltchim SA, un intermediar recunoscut internaţional va fi numit până la finele lunii august 2011. Propunerile vor fi trimise până la sfârşitul anului, iar ofertele până la jumătatea anului 2012.”, se arată în noua scrisoare de intenţie către FMI, relatează Impact Real. Astfel, se confirmă previziunile directorului general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, şi ale Ministerului Economiei, care spuneau că privatizarea societăţii va avea loc, cel mai probabil, în 2012, după îndeplinirea a minim trei condiţii: repornirea petrochimiei de la Arpechim Piteşti, transformarea creanţelor AVAS în acţiuni, precum şi obţinerea de profit.
Opt companii au vrut să cumpere pachetul majoritar de acţiuni – Din anul 2000 şi până în prezent, mai multe companii româneşti şi străine s-au arătat interesate să cumpere pachetul majoritar de la SC Oltchim SA, după ce statul român – prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau Ministerul Economiei – a publicat mai multe anunţuri de privatizare a întreprinderii vâlcene. Astfel, printre companiile care şi-au exprimat public intenţia de a participa la privatizarea SC Oltchim SA s-au numărat Exall Resources Limited din Canada, Lukoil, Rompetrol, Socar din Azberbaidjan, Grupul financiar Vienna Capital Partners, Grivco, Serviciile Comerciale Române, Petro Carbo Chem SE. Gândită încă din anul 2000, privatizarea SC Oltchim SA a fost blocată de actualii guvernanţi, în speranţa unei consolidări financiare şi pentru a se realiza integrarea cu petrochimia de la Arpechim Piteşti. În luna august 2001, compania canadiană Exall Resources, care a câştigat licitaţia pentru privatizarea SC Oltchim SA, nu a achitat contravaloarea pachetului de acţiuni (53,26%) şi nu a făcut dovada deschiderii unui cont escrow în valoare de 25 de milioane de dolari (o garanţie a capacităţii de a efectua investiţiile asumate prin contractul de privatizare). Canadienii aveau nevoie de 34,7 milioane de dolari, incluzând valoarea penalităţilor de întârziere a plăţii acţiunilor, bani pe care Exall a încercat să-i obţină printr-o ofertă publică de acţiuni ale unei companii – Oltchim Aquisition Company – înfiinţată special pentru preluarea SC Oltchim SA. Canadienii au încercat să atragă în această operaţiune două mari companii – SNC Lavalin şi PVC Group – şi mai multe fonduri de investiţii, însă nu au reuşit să fie convingători. Tentativa de privatizare a SC Oltchim SA a eşuat, de fapt, în toamna anului 2000, atunci când statul a primit doar două răspunsuri la anunţul scoaterii la vânzare a pachetului majoritar de acţiuni. Exall a fost aleasă pentru negociere, întrucât oferta depusă de societatea Romarta 2000, controlată de fondul de investiţii Broadhurst Investments, a fost considerată inacceptabilă. În anul 2003, procesul s-a reluat, însă APAPS-ul lui Ovidiu Muşetescu l-a oprit inexplicabil, deşi au existat intenţii clare de cumpărare din partea concernului rus Lukoil, a grupului financiar Vienna Capital Partners şi a Grupului Rompetrol. În decembrie 2007, Ştefan Vuza, preşedintele Serviciilor Comerciale Române, îşi pregătise strategia pentru a câştiga licitaţia de oferte atunci când AVAS urma să scoată la vânzare SC Oltchim SA. În fine, în luna aprilie 2008, compania azeră de petrol şi gaze Socar voia să preia combinatul chimic vâlcean şi partea de rafinare de la Arpechim Piteşti. Compania Socar a anunţat încă din 2007 intenţia de a intra pe piaţa petrolieră românească.
PCC SE vrea să achiziţioneze pe uşa din dos societatea Oltchim – Conform unui recent comunicat al Biroului de Presă al SC Oltchim SA, „PCC SE vrea să cumpere societatea, după ce a contribuit decisiv la scăderea valorii de piaţă a acestei companii. Încă de la intrarea în acţionariatul SC Oltchim SA, PCC SE a pus în mişcare toate sinergiile pentru a bloca activitatea combinatului prin stoparea accesului companiei la materiile prime vitale, iar ulterior la finanţarea bancară a acesteia. Contestarea planului de integrare a petrochimiei de la Arpechim cu SC Oltchim SA, nenumăratele plângeri depuse la Comisia Europeană împotriva SC Oltchim SA, blocarea accesului companiei la finanţare prin acţiuni în instanţă, denigrarea managementului companiei prin intermediul comunicatelor de presă plătite şi lansarea de zvonuri privind intrarea SC Oltchim SA în incapacitate de plată au avut o contribuţie decisivă la rezultatele financiare negative înregistrate de SC Oltchim SA în ultimii ani. Toate acţiunile PCC SE de când a intrat în acţionariatul SC Oltchim SA au avut ca scop diminuarea valorii de piaţă a SC Oltchim SA. Acum, PCC SE se erijează în deţinătorul soluţiilor salvatoare şi transmite pe toate canalele media că este gata să participe la privatizarea SC Oltchim SA, după ce a făcut tot posibilul pentru a scădea valoarea de piaţă a companiei. Managementul SC Oltchim SA consideră că reprezentanţii PCC SE nu sunt în postura de a da sfaturi, deoarece nu deţin experienţa şi pregătirea profesională necesară. SC Oltchim SA are peste 45 de ani de experienţă în domeniul petrochimiei. Strategia privind integrarea petrochimiei de la Arpechim a fost realizată pentru SC Oltchim SA de consultanţi de prim rang din Europa (Tecnon Orbichem şi Nexant – Anglia, Roland Berger – Germania, Raiffeisen – Austria). Toate studiile au arătat că integrarea SC Oltchim SA cu petrochimia de la Arpechim va crea cea mai puternică şi competitivă societate petrochimică din sud-estul Europei. De altfel, strategia SC Oltchim SA de a integra producţia face parte din trendul internaţional. Toate companiile mari în domeniu au o preocupare constantă în a-şi asigura materiile prime de bază la cele mai mici costuri, prin achiziţii şi fuziuni în acest domeniu. Recomandările pe care reprezentanţii PCC SE le prezintă ca soluţie salvatoare pentru SC Oltchim SA sunt incluse în strategia de dezvoltare a companiei, pe care PCC SE a respins-o în adunările generale ale acţionarilor din 2008 şi 2009. Acum, în toate comunicatele plătite prin care PCC SE îşi prezintă aşa-zisa strategie pentru dezvoltarea SC Oltchim SA, recomandă investiţii pe direcţia poliolilor şi oxo-alcoolilor, lucru pe care SC Oltchim SA l-a făcut dintotdeauna. Strategia SC Oltchim SA, pe care PCC SE a respins-o vehement, include dezvoltarea capacităţii de etilenoxid şi realizarea de produse noi, având la bază procese de etoxilare. Toată această strategie va duce la realizarea unei game largi de produse noi, cu un grad ridicat de profitabilitate, pentru că vor fi disponibile toate materiile prime necesare din instalaţiile Arpechim. Încercările de manipulare şi ipocrizia reprezentanţilor PCC par a nu avea limite. Cu toate că au blocat strategia de dezvoltare a SC Oltchim SA şi au criticat managementul companiei pentru aceste decizii de investiţii, aceleaşi planuri au fost preluate şi aplicate de PCC SE la fabrica din Rokita. La combinatul din Polonia, PCC SE a realizat exact investiţiile pe care încearcă să le blocheze la SC Oltchim SA: mărirea şi diversificarea gamei de polioli, conversia electrolizei cu mercur în electroliza cu membrană.”, menţionează surse din conducerea combinatului.
„SC Oltchim SA, ţintă pentru diverse entităţi malefice” – „Combinatul chimic vâlcean este ultima companie operaţională din industria petrochimică a României. Dispariţia acestei unităţi de producţie, prin încetarea activităţii, nu are ca efect doar dispariţia uneia dintre cele mai mari companii româneşti de profil, ci ar reprezenta practic dispariţia întregii industrii petrochimice naţionale. Într-un asemenea caz, România s-ar transforma dintr-un exportator de produse petrochimice într-un importator de produse petrochimice, cu efecte negative atât asupra costurilor din industriile din aval, precum şi asupra balanţei comerciale şi balanţei valutare ale României. Potenţialul acestei companii, precum şi efectele strategice ale continuării activităţii SC Oltchim SA fac din aceasta o ţintă pentru diverse entităţi malefice care urmăresc fie preluarea pachetului majoritar de acţiuni deţinute de stat în cadrul unui proces de privatizare, fie eliminarea SC Oltchim SA ca şi competitor în piaţa regională.”, se arată în încheierea comunicatului. Interesul PCC pentru privatizarea SC Oltchim SA a fost manifestat încă de la bun început, când acesta, ca proaspăt acţionar al SC Oltchim SA, a transmis către AVAS o scrisoare prin care arată că susţine conversia creanţelor în acţiuni, este interesat să subscrie pentru a-şi menţine cota, fiind interesat şi de preluarea SC Oltchim SA. Deşi în scrisoarea de intenţie pentru iniţierea procesului de privatizare a SC Oltchim SA, din data de 6 iulie 2009, PCC se arăta foarte interesată de susţinerea dezvoltării SC Oltchim SA şi de implementarea unor soluţii care să sprijine societatea, acţiunile realizate de către PCC, în calitate de acţionar minoritar şi investitor interesat de preluarea SC Oltchim SA, dovedesc cu totul altceva. Dacă statul român ar fi privatizat SC Oltchim SA înainte de diminuarea de capital, când deţinerile sale erau de 95% din acţiunile SC Oltchim SA, la valoarea capitalizării bursiere din noiembrie 2007, pachetul de acţiuni ar fi valorat circa 960 de milioane de euro, ca valoare de bursă. Această valoare urma să fie diminută cu gradul de îndatorare a societăţii, astfel încât valoarea pachetului de acţiuni deţinute de stat în procesul de privatizare ar fi valorat aproximativ 250 de milioane de euro. Pentru a bloca majorarea capitalului social, PCC a tergiversat adoptarea unor hotărâri de majorare a capitalului social în adunările generale extraordinare ale acţionarilor SC Oltchim SA, sub diverse motive. În şedinţa Consiliului de Administraţie al SC Oltchim SA din 18 aprilie 2008, Waldemar Preussner a propus ca majorarea de capital la SC Oltchim SA să se realizeze doar prin aport al acţionarilor minoritari, iar creanţa statului faţă de SC Oltchim SA să fie negociată la un preţ cu discount. În acest fel, PCC urmărea practic o diminuare a participaţiei statului prin aport din partea acţionarilor minoritari. Prin acest mecanism, cu un aport de numai 5 milioane de euro, PCC ar fi preluat controlul asupra SC Oltchim SA, ceea ce ar fi determinat, implicit, o privatizare a societăţii fără licitaţie. – www.promptmedia.ro