98360 – 11022011 – Încercarea „hotărâtă” şi „sinceră” a Uniunii Social Liberale este de a schimba Guvernul Boc printr-o moţiune de cenzură cât mai repede, a declarat, vineri, preşedintele PSD, Victor Ponta, la Radio România Actualităţi.„Poate fi luna martie, dacă UDMR ia o anumită decizie, sau poate fi după 15 mai, când, după congres, o parte din PDL va lua anumite decizii. Altfel, noi social-democraţii şi liberalii, aşa cum a fost şi anul trecut, nu avem numărul necesar de voturi. Vom depune moţiune de cenzură, dar nu vreau să construim în mintea oamenilor iluzii că fără voturile fie de la UDMR, fie de la cei nemulţumiţi din PDL vom reuşi foarte repede să trecem această moţiune de cenzură”, a afirmat Ponta.El a spus că, în acest sens, USL nu îşi propune să „racoleze” sau să determine parlamentari să treacă la partidele din opoziţie, ci doar să-i convingă să voteze moţiunea de cenzură.
„În acelaşi timp, noi ne-am apucat de treabă, ne facem programul economic, social, instituţional, în aşa fel încât dacă mâine va fi momentul în care USL trebuie să vină la guvernare să nu ne ia nepregătiţi. Trebuie să fim pregătiţi cu oameni, cu programe, cu ceea ce avem de făcut de a doua zi”, a explicat Ponta.
Liderul PSD a spus că este „foarte posibil ca, la apropiatul congres, PDL să se rupă în mai multe facţiuni”.
„Ei sunt, de fapt, în acest moment mai multe facţiuni şi luptele dintre ei ies la iveală chiar şi cu acest scandal al corupţiei de la vămi”, a susţinut preşedintele social-democrat. – www.promptmedia.ro