Acasă Uncategorized Bucureşti: Unele organizaţii media nu vor eliminarea taxei tv

Bucureşti: Unele organizaţii media nu vor eliminarea taxei tv

DISTRIBUIȚI

98254 – 09022011 – Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei şi Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind protestează faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a propunerii legislative prin care se elimină obligativitatea taxei pentru serviciile televiziunii publice şi solicită Senatului, în calitate de cameră decizională, să respingă proiectul de lege.

“La 5 februarie a expirat termenul de 45 de zile în care Camera Deputaţilor putea să se pronunţe asupra iniţiativei unui grup de parlamentari PSD care viza  modificarea art. 40 din legea nr. 41 /1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. În lipsa oricărei dezbateri pe marginea acestei iniţaitive, proiectul de lege a fost considerataprobat tacit şi urmează a fi înaintat Senatului.

Semnatarii sunt de părere că această intiativă legislativă pune în pericol existenţa de facto a televiziunii publice şi prin aceasta afectează grav dreptul constituţional la informare al oricărui cetăţean.

Organizaţiile semnatare consideră ca motivele invocate de iniţiatorii proiectului de lege nu se susţin şi induc în eroare atât publicul, cât şi Parlamentul.

În expunerea de motive se arată că SRTV primeşte bani de la bugetul de stat, astfel încât taxa TV ar constitui o <<taxă dublă>>. Conform legii sale de funcţionare, SRTV primeşte de la bugetul de stat fonduri a căror destinaţie este strict limitată, fiind alocate aproape exclusiv <<utilizării staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice>>. Aceste fonduri ajung de fapt la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR). SRTV depinde de veniturile din taxa TV pentru producţia programelor sale.  De altfel, şi în cazul Societăţii Române de Radio funcţionează acelaşi mecanism, pe care iniţiatorii îl menţin în textul legii, fără a-l considera dublă taxare.

Iniţiatorii susţin totodată că numărul posesorilor de receptoare de televiziune s-a <<redus considerabil>> ca urmare a proliferarii distribuirii pe Internet a programelor staţiilor de televiziune. Datele privind consumul de televiziune contrazic această afirmaţie. Conform studiului EUMAP privind televiziunea în România, numărul telespectatorilor a crescut de la 17,8 milioane în 2008 la 18,6 milioane în 2009 şi la 19,4 milioane în primul semestru al anului 2010. Solicităm pe această cale iniţiatorilor proiectului de lege să pună la dispoziţia publicului studiile care au stat la baza elaborării Expunerii de motive.

Semnatarii consideră că orice discuţie privind finanţarea serviciilor publice de radio şi televiziune trebuie să se poarte în doar în contextul asigurării resurselor necesare pentru îndeplinirea mandatului lor public. Reamintim clasei politice că România are angajamente internaţionale în privinţa sprijinirii serviciilor publice audiovizuale şi a garantării independenţei lor, inclusiv la nivel financiar.

Cerem clasei politice româneşti să acţioneze responsabil şi cu respect faţă de public şi faţă de valori necontestabile, cum ar fi adevărul şi libertatea de informare”, se spune într-un comunicat comun al celor trei organizaţii de media. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.