98249 – 09022011 – Preşedintele Traian Băsescu crede că votul din Camera Deputaţilor în cazul cererii de reţinere şi arestare a deputatului PDL Dan Păsat este o mare greşeală. „Practic a fost o combinaţie de cauze, dar pot să vă spun că parlamentarii care au votat au făcut un mare rău României”, a declarat Traian Băsescu, marţi seara, la TVR.
Cererea nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a fi aprobată. În favoarea cererii de arestare au votat 116 deputaţi, iar 34 au votat împotrivă. Pentru aprobarea arestării erau necesare 147 de voturi.
„Era vorba de o chestiune de principiu, aperi sau nu aperi un om certat cu legea. Eu dacă aş fi un parlamentar care am primit un vot individual, mi-ar fi fost greu să explic de ce am stat în bancă şi nu am votat”, a spus Traian Băsescu.
Şeful statului s-a declarat pentru o imunitate parlamentară „strict pentru declaraţiile politice, iar pentru orice altă activitate să poţi fi arestat”.
„Datorită deciziei Curţii Constituţionale, la raportul din vară România a primit cea mai grea etichetare, lipsa de voinţă politică împotriva corupţiei. Acum, cu toate eforturile teribile care s-au făcut riscăm aceeaşi remarcă, ucigătoare pentru România, de la această formulare în jos nu mai contează ce faci”, a spus preşedintele.
„Eu nu vreau ca Păsat să meargă în faţa judecătorului sau procurorului pentru mine, ci voiam să confirmăm că România este stat de drept, în care Parlamentul nu se face scut împotriva Justiţiei”, a mai spus şeful statului. – www.promptmedia.ro