98286 – 09022011 – Proiectul de lege iniţiat de către deputatul PDL Silviu Prigoană privind înlocuirea în actele oficiale a termenului „rom” cu cel de „ţigan” a fost respins, miercuri, în Senat, cu 51 de voturi „pentru”, 27 de voturi „împotrivă” şi cinci abţineri.
Majoritatea senatorilor care au intervenit la microfon la dezbaterile generale s-au pronunţat împotriva iniţiativei lui Silviu Prigoană. Senatorul independent Cristian Diaconescu a apreciat că proiectul de lege nu rezolvă principala problemă, cea a incluziunii acestei etnii.
Legea iniţiată de deputatul PDL prevede înlocuirea în actele oficiale ale instituţiilor statului a termenului de „rom” cu cel de „ţigan”, în scopul evitării confuziei care s-ar putea crea cu denumirea de român.
Propunerea legislativă a fost dezbătută de Senat în calitate de primă cameră sesizată. – www.promptmedia.ro