98147 – 06022011- Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanţe familiilor celor cinci mineri care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei de la Mina Uricani.
„Am aflat cu profundă tristeţe vestea tragicului accident de la Mina Uricani care a condus la pierderea vieţii minerilor Borc Hici Cornel, Calotă Cosmin, Stoi Iulian, Nădrag Ion, Cucu Marian. În aceste momente de grea încercare, îmi exprim solidaritatea cu familiile acestora, cu colegii şi cu toţi cei care i-au cunoscut. Transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor acestui teribil accident. Dumnezeu să-i odihnească!”, spune şeful statului în mesaj.
Trupurile celor cinci mineri morţi, sâmbătă, în explozia de la Mina Uricani au fost transportate cu o dubă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Morga Spitalului de Urgenţă din Petroşani. – www.promptmedia.ro