98343 – 11022011 – Deputatul PDL Dan Păsat a primit, vineri, de la procurorii DNA interdicţia de a părăsi ţara. Păsat nu are voie nici să ia legătura cu martori sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi trebuie să respecte un orar impus impus de secţia de poliţie pe raza căreia domiciliază.Deputatul PDL Dan Păsat s-a prezentat, vineri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de şantaj. El a spus că va respecta condiţiile impuse de procurori şi nu va contesta interdicţia la instanţă. Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie,
solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj.
Potrivit DNA, în perioada 2009 – 2010 Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa – SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.
La data de 18 februarie 2010, faţă de Dan Păsat s-a dispus urmărirea penală în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală faţă de Păsat şi sub aspectul celorlalte infracţiuni menţionate în cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.
În urma refuzului Parlamentului de a-i ridica imunitatea lui Păsat, procurorii continuă cercetarea fără a merge la judecător să ceară arestarea lui. – www.promptmedia.ro