98258 – 09022011 – “În iunie 2010 i-am solicitat domnului Gary G. Grindler, Procurorul General Adjunct al SUA, să îmi comunice dacă şi România se află printre statele afectate de scandalul mitei oferit de Concernul Daimler către funcţionari guvernamentali europeni. Reamintesc că în anul 2007 Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, condusă de PDL prin Adriean Videanu, a achiziţionat aproximativ 1.000 de autobuze Mercedes. În răspunsul său, domnul Grindler mi-a comunicat că ne va transmite toate datele de care dispune, imediat ce va primi o solicitare expresă din partea Ministerului Justiţiei din România”, scrie senatorul Dan Voiculescu pe blogul personal cu privire la conexiunile dintre cazului Daimler (mita pentru funcţionari guvernamentali europeni), procurorul general al României şi tensiunile din PDL..”La interpelarea mea, domnul Predoiu, ministrul Justiţiei, mi-a transmis că are nevoie de o solicitare expresă din partea Procurorului General al României. Am urmat acest lanţ al slăbiciunilor birocratice şi pe 4 septembrie 2010 i-am solicitat oficial Procurorului General, Laura Codruţa Kövesi, să îndeplinească formalitatea solicitată de Ministerul Justiţiei. Doamna Kovesi nu a răspuns acestei solicitări. În luna octombrie 2010 am revenit cu o adresă similară însă, şi de aceasta dată, doamna Procuror General a tăcut. Mi-am continuat demersurile la Ministerul Justiţiei şi în Senat. Senatul şi Ministerrul Justiţiei i-au cerut oficial doamnei Kovesi să-şi îndeplinească obligaţiile. Senatul chiar a fixat un termen expres pentru răspuns: maxim 30 de zile. Procurorul General a ignorat şi acest termen. În schimb, în 3 februarie 2011, domnul Adriean Videanu a declarat că Emil Boc ar trebui să aleagă între funcţiile de premier şi preşedinte de partid. A fost declaraţia prin care domnul Videanu şi-a asumat un conflict deschis cu tabăra Băsescu din PDL. După doar 5 zile, pe 8 februarie 2011, doamna Kovesi a informat conducerea Senatului că a făcut demersuri pe lângă Biroul procurorului general al SUA pentru a obţine informaţii despre scandalul de corupţie în care a fost implicat concernul Daimler AG”. Câteva concluzii: Justiţia din România este supusă unor presiuni politice fără precedent. Pentru magistraţi, corectitudinea a devenit o formă de eroism. Traian Băsescu este decis să facă orice pentru a-şi păstra puterea. Doar cei fără dosar mai pot îndrăzni să îi stea împotrivă. Ceilalţi vor învăţa să tacă. Actele de corupţie sunt politica de stat în regimul Băsescu. Cât timp rămân obedienţi, corupţii regimului Băsescu nu riscă nimic. Traian Băsescu este în război total cu democraţia, justiţia şi adevărul din România. Pentru români, Traian Băsescu a devenit o forţă de ocupaţie. Este arbitrar, violent şi imoral. Uniunea Social Liberală are un singur adversar: Traian Băsescu. Fără Traian Băsescu, acest regim dispare”, susţine Voiculescu, cel care a declarat zilele trecute că preşedintele va fi suspendat din funcţie până la 25 martie current, un termen care a fost imediat ironizat de “greii” din noua Uniune Social Liberală. – www.promptmedia.ro