Acasă Uncategorized Bucureşti: ANFP corectează în instanţă disfuncţionalităţile din administraţia publică

Bucureşti: ANFP corectează în instanţă disfuncţionalităţile din administraţia publică

DISTRIBUIȚI

98681 – 22022011 –”Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că, pe parcursul anului 2010, în domeniul reprezentării în instanţă, ANFP a avut calitatea de reclamant într-un număr de 125 dosare. Dintre acestea, 42 au avut ca obiect anularea de concursuri, 34 – recuperare de debite, 28 – anulare acte administrative, 2 – modificare de acte administrative, 2 – obligarea instituţiilor de a emite acte acte administrative şi 2 – rămase fără obiect (s-au confiormat solicitărilor Agenţiei).

ANFP, conform prevederilor legale în vigoare, este autoritate de tutelă administrativă jurisdicţionalizată pentru toate autorităţile publice centrale şi locale în domeniul raporturilor de funcţie publică.

Acţiunile iniţiate de agenţie pot fi introduse în instanţă fie împotriva actelor administrative ilegale care au ca obiect raporturi de funcţie publică, fie împotriva refuzului nejustificat al autorităţilor publice de a-şi îndeplini obligaţiile derivate din legislaţia funcţiei publice.

“Suntem preocupaţi de respectarea legislaţiei referitoare la funcţia publică şi la funcţionarii publici, şi, prin acţiunile noastre în instanţă, dorim să corectăm disfuncţionalităţile constatate la nivelul administraţiei publice, multe dintre acestea identificate în urma activităţii noastre de control ”, a precizat Andras Szakal, preşedintele ANFP. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.