97981 – 01022011- Farmaciile mai pot elibera, fără reţetă, algocalminul şi celelalte medicamente care conţin metamizol până la 1 aprilie, potrivit unei decizii a ANM din 2010, chiar dacă unii producători au autorizaţie de punere pe piaţă care prevede că respectivele produse au fost scoase din clasa OTC din februarie. „În baza Hotărârii Consiliului Ştiinţific (HCS) al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) din 23 martie 2010 referitoare la modificarea statutului de eliberare a medicamentelor care conţin metamizol, de la eliberare fără prescripţie medicală,
la eliberare cu prescripţie medicală care se reţine în farmacie, toate aceste medicamente vor fi eliberate în acest sistem începând cu data de 1 aprilie 2011″, a declarat vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România (CFR), Clara Popescu, citat de Realitatea Tv.
Această măsura se referă numai la eliberarea pe baza de prescripţie medicală care se reţine în farmacie, pentru toate medicamentele care conţin metamizol şi nu la modificarea termenului legal de implementare a variaţiei respective la autorizaţia de punere pe piaţă (APP), prevazut în OMS din 2005, a adăugat Clara Popescu.
Potrivit ANM, producătorii mai au timp ca până la sfârşitul lunii iulie să solicite schimbarea modului de eliberare a medicamentelor care conţin metamizol, de la „medicament care nu se eliberează pe bază de prescripţie medicală (OTC)” la „medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală care se reţine în farmacie” (P-RF). – www.promptmedia.ro