Acasă Uncategorized Bucureşti: Acţiuni comune romăno-franceze pentru îmbunătăţirea activităţii în administraţia publică

Bucureşti: Acţiuni comune romăno-franceze pentru îmbunătăţirea activităţii în administraţia publică

DISTRIBUIȚI

98574 – 18022011 – Protocol de cooperare româno-francez Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igas, l-a primit vineri, 18 februarie a.c., la sediul M.A.I., pe prefectul Henri-Michel Comet, secretar general al Ministerului de Interne, Teritoriilor de peste Mări, Colectivităţilor Teritoriale şi al Imigrării din Republica Franceză.

Întâlnirea a fost urmată de cea de-a treia reuniune a Comitetului de Pilotaj – organism constituit pentru punerea în aplicare a Protocolului de cooperare în domeniul administraţiei publice între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze, semnat la Paris, la 22 aprilie 2008.

La eveniment au participat reprezentanţi ai structurilor implicate în derularea protocolului de cooperare care au evaluat acţiunile desfăşurate în anul 2010 şi au identificat noi posibilităţi şi domenii în vederea consolidării şi extinderii cooperării.

În cadrul reuniunii, chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, şi prefectul Henri-Michel Comet, în calitate de coordonatori, au semnat Planul de acţiuni 2011 pentru punerea în aplicare a Protocolului de cooperare în domeniul administraţiei publice între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze.

Documentul cuprinde o serie de acţiuni care vizează schimbul de experienţă între cele două părţi în domenii de interes, precum întărirea capacităţii administrative a M.A.I, îmbunătăţirea pregătirii profesionale a prefecţilor şi subprefecţilor, dezvoltarea parteneriatului între ministerul român şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.