97998 – 01022011- Pe 2 februarie este Ziua Mondială a Zonelor Umede. În urmă cu 40 de ani, se semna la Ramsar, în Iran, Convenţia asupra Zonelor Umede, tratat interguvernamental care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă. În prezent, există 150 de părţi contractante care au înscris pe lista Ramsar peste 1600 zone umede de importanţă internaţională, având o suprafaţă totală de 145 milione de hectare. De la aderarea României (1991) şi până în prezent, cinci regiuni din ţară au fost desemnate situri Ramsar: Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” (în 1991) şi Balta Mică a Brăilei (în 2001), Lunca Mureşului (jud. Arad şi Timiş), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (jud. Braşov) şi Lacul Techirghiol (jud. Constanţa) (1996). Desemnarea unei zone umede ca site Ramsar este o recunoaştere a importanţei acestor zone ca resurse de mare valoare economică, naturală, ştiinţifică şi a rolului lor multiplu în menţinerea calităţii mediului prin controlul inundaţiilor, aprovizionarea stratului subteran de apă, stabilizarea ţărmurilor şi protecţia împotriva furtunilor, retenţia nutrienţilor şi sedimentelor, atenuarea schimbărilor climatice, purificarea apei, menţinerea biodiversităţii. Zonele umede reprezintă întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină. România va găzdui în prima parte a anului 2012 cea de-a unsprezecea reuniune a Conferinţei Părţilor la Convenţia de la Ramsar asupra zonelor umede de importanţă internaţională. – www.promptmedia.ro