98063 – 03022011- Preşedintele Parlamentului European (PE) Jerzy Buzek a făcut declarații referitoare la criza actuală din Tunisia și Egipt, execuția în Iran a Sahrei Bahrami, omorârea activistului pentru drepturilor homosexualilor din Uganda, David Kato, și genocidul din al Doilea Război Mondial asupra populației de origine romă. “Situația din Mediterană se schimbă în fiecare oră”, a menționat Buzek, adăugând că Parlamentul “salută mişcarea pentru democrație a vecinilor noştri” din Tunisia.
În Egipt însă situația este diferită deoarece demonstrațiile “ar putea pierde din dynamism” a continuat acesta, subliniind că procesul de reformă politică va fi o precondiție pentru reformele economice şi sociale. “Uniunea Europeană consideră că democrația este la fel de importantă ca și stabilitatea vecinilor noștri mediteraneeni”.
În continuare, el a solicitat autorităților iraniene explicații cu privire la execuția Sahrei Bahrami din 29 ianuarie 2011 pentru presupus trafic cu droguri. Doamna Bahrami a fost arestată în contextul protestelor din decembrie 2009. Președintele Buzek a solicitat autorităților din Uganda să ancheteze uciderea lui David Kato în data de 26 ianuarie. El a deplâns faptul că homosexualii sunt considerați criminali în Uganda. De asemenea, preşedintele a anunțat că o reuniune extraordinară a Conferinţei Preşedinților, deschisă participării tuturor deputaților, va fi organizată pe 8 februarie pentru a dezbate concluziile summit-ului european din 4 februarie. Președintele Consiliului European Hermann von Rompuy va fi invitat la discuții pentru a prezenta concluziile summit-ului, așa cum prevede tratatul de la Lisabona.
Solicitarea recunoașterii genocidului împotriva populației de origine romă din al doilea război mondial – Cu ocazia celei de-a 66-a aniversări a eliberării lagărelor de la Auschwitz -Birkenau, la 27 ianuarie, Buzek a solicitat Uniunii Europene să recunoască oficial genocidul împotriva populației de origine romă înfăptuit de naziști și aliații lor în timpul celui de-al doilea război mondial. “Astăzi ne aducem aminte de frații și surorile noastre de origine romă”, a declarat Jerzy Buzek. “Populația de origine romă reprezintă cea mai mare minoritate etnică din UE și cei care au fost cel mai mult oprimați timp îndelungat”, a subliniat președintele. Până în prezent numai unele state membre au recunoscut exterminarea populației rome ca fiind genocid. „Este momentul să recunoaștem acest lucru”, a declarat președintele PE, solicitând o mai bună înțelegere a situației romilor, adăugând că „putem lupta împotriva discriminării prin educație”.
Rezoluția privind situația din Tunisia va fi adoptată astăzi, 3 februarie, iar cea cu privire la Egipt va fi adoptată în cadrul viitoarei sesiuni plenare de la Strasbourg. – www.promptmedia.ro