98491 – 16022011 – Cum poate Uniunea Europeană (UE) contribui la protecția drepturilor copiilor în sala de judecată? Cum ne putem asigura că hotărârile pronunțate în cauzele transfrontaliere de custodie sunt executate în cel mai scurt timp posibil? Și cum putem preveni hărțuirea copiilor pe internet? Comisia Europeană a prezentat astăzi o agendă a UE în vederea consolidării drepturilor copilului, prin intermediul punerii în practică a principiilor consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Agenda cuprinde o serie de măsuri concrete prin care UE poate conferi valoare adăugată politicilor în materie de bunăstare și siguranță a copiilor, inclusiv prin promovarea unei justiții în interesul copilului, o mai bună informare a copiilor cu privire la drepturile proprii, precum și sporirea gradului de securitate pe internet în ceea ce privește copiii. Drepturile copilului sunt drepturi fundamentale”, a declarat doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție. “Este necesar ca UE, împreună cu cele 27 de state membre, să se asigure că aceste drepturi sunt protejate și că interesul superior al copiilor reprezintă principiul fundamental al acțiunilor noastre. Se impune, în special, ca justiția în interesul copiilor să garanteze că drepturile copilului sunt luate în considerare de fiecare dată când copiii sunt implicați în procedurile judiciare, fie ca victime, fie ca suspecți sau atunci când părinții acestora divorțează și nu se pun de acord asupra custodiei”.
Antonio Tajani, vicepreședinte al Comisiei Europene, a subliniat necesitatea combaterii exploatării sexuale a copiilor în cadrul turismului. “Exploatarea sexuală este un act criminal, o încălcare flagrantă a demnității umane și a integrității fizice și mentale a copiilor. Este un domeniu în care avem nevoie de strategii comune și de o cooperare internațională, precum și de campanii de sensibilizare și de măsuri ferme”, a adăugat oficialul european. Agenda UE de astăzi prezintă 11 acțiuni pe care Comisia le va pune în aplicare în următorii ani. Inițiativa are ca scop reafirmarea angajamentului ferm al instituțiilor UE și al statelor membre față de promovarea, protejarea și respectarea drepturilor copilului în cadrul tuturor politicilor relevante ale UE și materializarea acestui angajament în rezultate concrete. Pe viitor, politicile UE cu un impact direct sau indirect asupra copiilor ar trebui concepute, puse în aplicare și monitorizate ținând seama de principiul interesului superior al copiilor. Copiii se pot confrunta cu obstacole importante atunci când sunt implicați în proceduri judiciare. În cazul în care sistemele judiciare nu sunt adaptate, drepturile lor riscă să fie chiar încălcate. Mai mult, copiii deosebit de vulnerabili – crescuţi în sărăcie, expuși excluziunii sociale sau cu dizabilităţi – necesită o protecție specială. Comisia va acorda o atenție deosebită copiilor în cadrul unei propuneri privind protejarea victimelor criminalității, prin prevederea unor garanții pentru copiii suspectați de comiterea unei infracțiuni și prin revizuirea normelor aplicabile în cauzele transfrontaliere de custodie.
Comisia va proteja în mod activ copiii și le va oferi mijloacele de a utiliza în siguranță tehnologiile online, prin combaterea hărțuirii pe internet, a manipulării psihologice, a expunerii la materiale dăunătoare și la alte experiențe dezagreabile legate de utilizarea acestor tehnologii. Pentru sensibilizarea copiilor și promovarea cetățeniei active în rândul acestora, Comisia va crea un punct unic de acces pentru copii pe portalul Europa, cu informații ușor de accesat cu privire la drepturile copilului și la politicile UE.
Acțiunile Comisiei în ceea ce privește drepturile copilului se înscriu în eforturile acesteia de punere în aplicare a Cartei Drepturilor Fundamentale, care este obligatorie din punct de vedere juridic pentru instituțiile UE atunci când propun legislaţie, precum și pentru statele membre atunci când pun în aplicare normele comunitare.
În octombrie 2010, Comisia a adoptat o strategie pentru punerea în aplicare eficace a dispozițiilor Cartei). Luna viitoare, ea va publica primul raport anual privind drepturile fundamentale, care va evalua, de asemenea, progresele înregistrate în aplicarea drepturilor copilului.
Tratatul de la Lisabona prevede obligaţia UE de a promova protecția drepturilor copilului. Drepturile copilului fac parte, de asemenea, din drepturile fundamentale pe care UE s-a angajat să le respecte în conformitate cu articolul 24 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În plus, toate cele 27 de state membre UE au ratificat Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului. – www.promptmedia.ro