Acasă Uncategorized Moscova: Liderul opoziţiei ruse a fost eliberat din închisoare

Moscova: Liderul opoziţiei ruse a fost eliberat din închisoare

DISTRIBUIȚI

97492 – 16012011 –  Liderul opoziţiei ruse Boris Nemţov se plânge că autorităţile de la Kremlin l-au ţinut în condiţii dificile pentru a-l intimida, după ce l-au arestat pentru organizarea unui protest de Anul Nou.”Au vrut să mă sperie, au vrut să mă ţină sub presiune. Pentru că punerea unei persoane într-o celulă de piatră, de Anul Nou, timp de 40 de ore, este o acţiune menită să înspăimânte. Dar nu au reuşit să mă sperie sau să mă intimideze. De fapt sunt chiar pus pe luptă. Singurul lucru care mă deranjează este faptul că mă simt bolnav”,  a declarat Boris Nemţov. Acesta părea marcat de condiţiile în care a fost ţinut pe durata primelor trei zile de încarcerare, transmite Realitatea TV.

Liderul opoziţiei ruse a fost arestat de Anul Nou, în timpul unui protest împotriva guvernului de la Kremlin. A fost condamnat la 15 zile de închisoare, pentru tulburarea liniştii publice.

„Avem o agendă foarte clară. Vom continua cu Strategia 31, vom continua să construim Partidul Libertăţii Poporului, ne vom pregăti pentru alegerile prezidenţiale. Vom participa la toate acţiunile de protest, aşa cum am stabilit iniţial”, a mai spus Nemţov.

Protestul la care Nemţov şi alţi membri ai opoziţiei au fost arestaţi face parte dintr-o serie de manifestaţii de stradă care au loc la Moscova şi Sankt Petersburg pentru dreptul la libera asociere.

Boris Nemţov a fost atacat cu o plasă pentru fluturi după ce a ieşit din închisoare. Nu este prima dată când Nemţov este atacat cu o plasă pentru fluturi. Ideea a apărut în 2007, când un membru al unei mişcări pro-Kremlin a încercat să îl „prindă” pe Nemţov cu o plasă pentru fluturi cu semnul „insectă politică” agăţat de ea. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.