Acasă Uncategorized Moscova: Fostul vicepremier Nemţov, condamnat la 15 zile de închisoare

Moscova: Fostul vicepremier Nemţov, condamnat la 15 zile de închisoare

DISTRIBUIȚI

97067 – 03012011 – Fostul vicepremier rus Boris Nemţov, arestat la Moscova în cadrul unei manifestaţii a opoziţiei, la 31 decembrie, a fost condamnat duminică la 15 zile de închisoare pentru „nesupunere faţă de forţele de ordine”.

„Nemţov a fost condamnat la 15 zile de închisoare. El a fost găsit vinovat de comiterea unei infracţiuni administrative”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a mişcării Solidarnost a lui Nemţov potrivit agenţiei Interfax.

„Este absolut o ruşine”, a declarat Nemţov, după procesul său, pentru postul independent de radio Ecoul Moscovei.

El a fost plasat în detenţie preventivă vineri, după ce a participat la una dintre manifestaţiile opoziţiei, organizate în zilele de 31 ale lunilor de 31 de zile, pentru a cere respectarea articolului 31 al Constituţiei ruse, care garantează libertatea de întrunire.

Tot atunci, scriitorul Eduard Limonov, lider al Partidului Naţional Bolşevic (de opoziţie), a fost, de asemenea, condamnat la 15 zile de detenţie, pentru tulburarea ordinii publice. El a fost arestat de poliţie la domiciliu, în timp ce se pregătea să plece la manifestaţie.

Un alt opozant, Konstantin Kosiakin, a fost condamnat, duminică, la zece zile de închisoae, după ce a fost arestat, de asemenea, la 31 decembrie.

Olga Şorina a anunţat, duminică seara, condamnaraea la cinci zile de închisoare, pentru „nesupunere faţă de forţele de ordine”, a unui alt lider al mişcării Solidarnost, Ilia Iaşin, care a fost arestat la aceeaşi dată ca ceilalţi opozanţi.

În cadrul manifestaţiei din ultima zi a lui 2010, poliţia rusă a operat 68 de arestări la Moscova şi 50 la Sankt Petersburg. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.