97955 – 31012011- Parcul Industrial de la Moreni, judeţul Dâmboviţa, va fi reabilitat prin Programul Operaţional Regional, cu o finanţare de peste 10 milioane de euro, rezultatul direct fiind stimularea dezvoltării economice a zonei, informează Consiliul Judeţean Dâmboviţa, acţionar principal al parcului. Execuţia lucrărilor de modernizare a infrastructurii Parcului Industrial Moreni a fost atribuită, în luna ianuarie, firmei Ezentis Infraestructuras din Spania.
”Vor fi create circa 1.000 de locuri de muncă în zona Moreni, unde şomajul este crescut. În parc funcţionează acum 25 de firme cu diferite profiluri de activitate, de la confecţii la tehnologie. Suprafaţa ocupată a parcului industrial este de 14,7 hectare, urmând ca prin modernizare să fie extinsă cu încă 10 hectare”, a declarat, vineri, preşedintele CJ Dâmboviţa, Florin Popescu, citat de Administratie.ro.
Prin această investiţie, la Parcul Industrial Moreni se vor realiza lucrări de reabilitare şi extindere constând în modernizarea a 13 hale industriale, modernizarea şi extinderea reţelelor de bază ale infrastructurii (apă, gaze, canalizare menajeră şi pluvială, reţea electrică şi telecomunicaţii, inclusiv cablarea şi conectarea la internet), modernizarea şi extinderea sistemului de circulaţii auto din interiorul parcului, realizarea unei noi clădiri. Parcul Industrial Moreni a fost înfiinţat în 2001 prin divizarea uzinei de armament Automecanica Moreni. În judeţul Dâmboviţa mai funcţionează încă două parcuri industriale, unul la Mija şi altul la Priboiu. – www.promptmedia.ro