Acasă Uncategorized Bucureşti: Sindicatul Politistilor cere demisia sefului IGPR

Bucureşti: Sindicatul Politistilor cere demisia sefului IGPR

DISTRIBUIȚI

97915 – 30012011- Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – SNPPC – solicită demisia şefului IGPR, chestorul de poliţie Liviu Popa, pentru declaraţiile publice făcute despre poliţişti în după-amiaza zilei de 28 ianuarie 2011. Şeful IGPR, Liviu Popa, a afirmat că “avem suficienţi poliţişti beţivi şi nenorociţi”, exprimare pe care SNPPC o consideră suburbană şi că aduce „atingere onoarei şi probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei”. SNPPC aminteşte, într-un comunicat, că imaginea publică a unei organizaţii este un bun de patrimoniu, care creează obligaţii pentru toţi salariaţii, indiferent de poziţia lor ierarhică.“Iar, prin declaraţiile făcute, Liviu Popa s-a aliniat comportamentului avut de fostul sef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, şi de fostul secretar de stat Dan-Valentin Fătuloiu, cadre superioare ale ierarhiei, care au fost îndepărtaţi tocmai pentru declaraţii denigratoare de acelaşi fel.

 

 

 

 

 

 Marea majoritate a poliţiştilor, personal onest şi dedicat profesiei, nu mai aşteaptă acum explicaţii de la dl. Liviu Popa, cunoscând recentele sale manifestări cu prilejul prezenţei sale in mai multe IPJ, cu ocazia bilanţurilor anuale. Poliţiştii îşi manifestă, direct, îndoiala pentru calităţile sale manageriale iar, pentru repetatele expresii şi atitudini suburbane, SNPPC solicită, în numele membrilor săi, demisia dr. Liviu Popa, şeful IGP”, se mai arata in documentul citat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.