97963 – 31012011- Convenţia Naţională a PDL se va desfăşura pe 14 mai, au stabilit luni liderii partidului, eveniment la care va fi aleasă noua conducere a formaţiunii politice.
Până acum niciun lider PDL nu şi-a anunţat oficial candidatura, lăsând-o doar la nivel de intenţie.
Primul care nu a exclus că va intra în cursa pentru şefia partidului a fost secretarul general al PDL Vasile Blaga, el precizând însă că nu va candida împotriva lui Emil Boc.
Acesta din urmă a declarat însă recent că ia în calcul păstrarea locului de preşedinte al PDL în condiţiile în care va întâlni acelaşi spirit de echipă în partid. “Voi lua o decizie după ce voi face o analiză. Am spus că în 2011 voi lua această decizie şi întotdeauna am fost un om de echipă. Dacă voi întâlni aceeaşi atmosferă de echipă, voi lua o decizie în acest sens, dacă nu, voi vedea”, a spus Boc.
Un alt posibil candidat la şefia democrat-liberalilor este Sorin Frunzăverde, care a anunţat că doreşte schimbarea denumirii PDL în Partidul Popular. Frunzăverde s-a înscris în cursa pentru conducerea PDL şi în urmă cu şase ani, propunând o moţiune populară, însă s-a retras atunci în favoarea lui Emil Boc.
Alţi posibili candidaţi sunt Gheorghe Falcă şi Adriean Videanu. – www.promptmedia.ro