97436 – 14012011 – În timp ce Ministerul Apărării susţine că militarii pensionari vor primi retroactiv sumele pierdute din cauza lipsei unor acte, rezerviştii sunt hotărâţi să se lupte cu guvernanţii în instanţă. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), în rezervă şi în retragere, va depune în această dimineaţă, la Parchetul General, o plângere penală împotriva reprezentanţilor Guvernului, pe care îi acuză de reducerea pensiilor militare ”în mod nejustificat”, în urma procesului de recalculare. Potrivit oficialilor MApN, o parte dintre pensii au fost reduse din cauza lipsei adeverinţelor de venit
la dosar, motiv pentru care la calcularea pensiilor s-a folosit salariul mediu pe economie.
Oficialii MApN dau asigurări că după completarea doserelor, pensionarilor militar le vor fi recalculate pensiile și vor primi retroactiv sumele cuvenite.
În timp ce Ministerul de Interne a înființat un grup de lucru care să resolve problema recalculării pensiilor, MApN susține că pensionarii militar nu au dreptate atunci când afirmă că le-au fost încălcate drepturile – www.promptmedia.ro