Acasă Uncategorized Bucureşti: Bucureştii şi Ilfovul se pregătesc pentru accidente nucleare

Bucureşti: Bucureştii şi Ilfovul se pregătesc pentru accidente nucleare

DISTRIBUIȚI

97038 – 03012011-  Capitala şi Ilfovul se pregătesc de accidente nucleare. Locuitorii din Bucureşti şi din judeţul Ilfov vor beneficia de ambulanţe, maşini de pompieri şi de descarcerare noi, dar şi de o autospecială de intervenţie nuclear, biologic, chimic şi radiologic. Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bucuresti – Ilfov anunţă pe siteul de licitaţii electronice planurile de achiziţionare a unor vehicule de intervenţie în caz de urgenţă. Astfel, vor fi achiziţionate maşini de pompieri, ambulanţe, maşini pentru transportat pacienţi, vehicule de urgenţă şi vehicule de salvare în valoare de 35.867.318 de lei.

 

 

 

 

 

 

Banii vor proveni din bugetul local şi din fonduri europene nerambursabile. Asociaţia vrea să achiziţioneze, prin licitaţie restrânsă accelerată, următoarele tipuri de vehicule de intervenţie: 17 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de  diverse tonaje, cinci ambulanţe de prim ajutor, cinci ambulanţe de reanimare, o autospeciala pentru interventie la accidente colective si pentru salvari urbane, o autospecială pentru descarcerări grele şi şase autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea primului ajutor. La aceeaşi licitaţie se anunţă cumpărarea unei autospeciale de intervenţie în caz de accident nuclear, chimic, biologic şi radiologic, ca şi un centru de comandă şi control, cu echipamentele de comunicaţii aferente. Ultima autospecială menţionată este destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice şi pentru decontaminarea personalului de intervenţie şi a celui afectat. Ea va fi formată din cabina pentru transportul in siguranta a echipajului (3+1), compartiment pentru lucru (laborator) şi compartimentul pentru transportul echipamentelor si materialelor specifice. Autospeciala va fi echipată cu mijloace de avertizare opto-acustice şi de comunicaţii, se menţionează în caietul de sarcini.

Dotarea cu ambulanţe şi maşini de intervenţie noi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă are în vedere reducerea timpului de intervenţie în caz de nevoie în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Acest proiect este cel mai important proiect finanţat din fonduri operaţionale regionale, acestea urmând să constituie 85% din valoarea noilor dotări. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.