96592 – 10122010 – Procurorii croaţi au emis un mandat de arestare internaţional pe numele fostului prim-ministru Ivo Sanader, acuzat de corupţie şi abuz de putere în timpul mandatului său între 2004 şi 2009, transmite AFP. Sanader a părăsit însă ţara joi, cu câteva ore înainte ca parlamentul să îi ridice imunitatea, a anunţat ministrul croat de interne.
Ivo Sanader, în vârstă de 57 de ani, a plecat cu maşina în Slovenia, iar autorităţile nu au avut cum să-l împiedice. În schimb, presa locală a scris că fostul premier ar fi zburat spre Londra.
Fostul premier a declarat că se află într-o călătorie de afaceri programată mai devreme şi că va da curs cererii procurorilor.
Avocatul Mato Matic a declarat că Sanader l-a contactat prin SMS ca să-l reprezinte şi că i-a spus că se întoarce în ţară peste 3-4 zile.
Ivo Sanader este primul premier croat suspectat într-o afacere de corupţie. Acesta a condus guvernul croat şi Uniunea Democrată Croată (HDZ), formaţiune politică aflată şi acum la putere. www.promptmedia.ro