Acasă Uncategorized Strasbourg: Sancţiuni mai dure pentru traficul de fiinţe umane

Strasbourg: Sancţiuni mai dure pentru traficul de fiinţe umane

DISTRIBUIȚI

96682 – 14122010 – Persoanelor implicate în traficul de fiinţe umane li se vor aplica pedepse mai severe, iar victimele acestora vor putea beneficia de protecţie şi de sprijin, conform unei noi legislaţii adoptată marţi de Parlamentul European. Noua legislaţie va fi aplicabilă traficului de fiinţe umane în industria exploatării sexuale sau exploatării la locul de muncă, de exemplu în construcţii, agricultură sau servicii la domiciliu.

Traficul de fiinţe umane este practicat din numeroase motive. Noile reguli europene se referă, între altele, la exploatarea sexuală, munca forţată, cerşetoria, transplantul de organe, adopţii ilegale şi căsătorii forţate.

Noua legislaţie are în vedere o viziune mai largă a traficului de fiinţe umane în comparaţie cu directiva-cadru a UE din 2002 (pe care o va înlocui) şi extinde astfel protecţia acordată la alte tipuri de victime.

Textul noii directive, convenit de către Parlament şi Consiliu, stabileşte reguli minime pentru definirea infracţiunilor penale şi a sancţiunilor pentru traficanţi şi introduce de asemenea reguli comune pentru a consolida activităţile de prevenire a acestor infracţiuni şi pentru protecţia victimelor. După adoptarea legislaţiei, statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru transpunerea la nivel naţional.

Sancţiuni mai dure şi venituri care urmează a fi confiscate – Noua directivă stabileşte sancţiuni cu închisoarea maxime de cel puţin cinci ani (statele membre nu pot impune plafoane mai mici), sau, în circumstanţe specifice agravante, zece ani de închisoare. Aceste circumstanţe agravante includ cazuri de exploatare a copiilor, cazuri când infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale, când viaţa victimei este pusă în pericol sau când este folosită violenţa. Instigarea, ajutorul acordat sau simpla încercare de a comite astfel de infracţiuni vor putea fi de asemenea pedepsite.

Când sunt implicate persoane juridice (organizaţii), sancţiunile ar trebui să includă amenzi penale sau de altă natură, de exemplu excluderea de la dreptul de a primi beneficii publice sau ajutor public sau închiderea temporară sau permanentă a unităţilor care au servit la săvârşirea infracţiunii.

Statele membre ar trebui de asemenea să aibă în vedere confiscarea instrumentelor care au servit la săvârşirea infracţiunilor. Ele sunt de asemenea încurajate să acorde o indemnizaţie, în special pentru sprijinirea şi protecţia victimelor.

O mai bună protecţie pentru victime – Victimele ar trebui să beneficieze de găzduire, de sprijin material şi de tratamentele medicale necesare, inclusiv de asistenţă psihologică, de consiliere şi informaţii, consideră deputaţii europeni. Consilierea juridică şi reprezentarea juridică ar trebui să fie gratuite, cel puţin atunci când victima nu are resursele financiare necesare.  Victimele traficului de fiinţe umane trebuie de asemenea să aibă acces la programe de protecţie a martorilor şi la sisteme de despăgubire.

Asistenţa şi sprijinul pentru victime ar trebui să fie acordate „înainte, în timpul şi pentru o  durată adecvată după terminarea procedurii penale”, indiferent de decizia victimei de a participa ca martor. Textul prevede explicit că victimele traficului de fiinţe umane nu trebuie urmărite în cadrul unor acţiuni penale şi nu trebuie să fie sancţionate pentru a fi luat parte la infracţiuni.

Pentru descurajarea cererii, statele membre vor avea în vedere luarea de măsuri pentru ca utilizarea serviciilor care fac obiectul exploatării, atunci când utilizatorii serviciilor respective ştiu că persoana care le prestează este victimă a traficului de fiinţe umane, să constituie o infracţiune.

În fiecare an, sute de mii de persoane sunt victime ale traficului de fiinţe umane. Multe dintre victime sunt exploatate pentru prostituţie (43%, majoritatea femei sau fete foarte tinere) sau pentru diverse activităţi subsidiare (32%). – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.