Liderul comuniştilor atenţionează că nici statele bogate nu îşi permit alegeri anticipate permanent – 96886 – 22122010 – Marţi, 21 decembrie 2010, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Asif Chaudhry. Cei doi au discutat despre subiecte ale vieţii social-politice din Republica Moldova, făcând schimb de păreri asupra situaţiei electorale şi post-electorale.
Asif Chaudhry şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova va reuşi să depăşească criza politică în viitorul cel mai apropiat. El a specificat că SUA urmăresc îndeaproape procesul post-electoral din ţară şi a lăsat să se înţeleagă faptul că vor sprijini în continuare Republica Moldova pe calea democraţiei, a reformelor economice şi orientării europene indiferent de care va fi decizia politicienilor în ceea ce ţine de crearea viitoarei coaliţii de guvernare. Asif Chaudhry a exprimat speranţa că Republica Moldova va putea evita noi alegeri parlamentare anticipate pe viitor.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a menţionat că trebuie să fie depuse toate eforturile pentru ca alegerile anticipate să fie evitate, iar politicienii să poată alege toate organele de conducere a statului. Voronin a specificat că state mult mai avansate decât Moldova, atât în plan economic, cât şi social, nu ar putea să-şi permită luxul de organizare a alegerilor repetate continuu pe parcursul a trei ani. Voronin, succinct, s-a referit şi la discuţiile pe care le poartă Partidul Comuniştilor din Republica Moldova cu Partidul Democrat în vederea formării unei coaliţii de centru stînga, calificându-le ca fiind pozitive, relatează Servicul de presă al PCRM. – www.promptmedia.ro