96813 – 20122010 – Succesul de care s-a bucurat Târgul “Vine Moşul la Obor”, deschis în faţa Primăriei Sectorului 2, i-a determinat pe organizatori să-l prelungească cu şapte zile faţă de cât era stabilit, respectiv până vineri 31 decembrie a.c..De când s-a deschis, târgul a polarizat atenţia bucureştenilor care s-au grăbit să se aprovizioneze cu mărfuri direct de la producătorii renumiţi din ţară de preparate tradiţionale din carne şi brânză, băuturi alcoolice, dulciuri, cozonaci, cărţi, tablouri, muzică, bijuterii, design vestimentar şi o gamă variată de cadouri specifice Crăciunului. Pentru întregirea atmosferei de sărbătoare, duminică, 19 decembrie a.c. au avut loc spectacole de muzică populară susţinute de Ionela Stăncioi, Nicoleta Beca, Irinel Popa şi de Grupul “Veteranii” din Teleorman.
Cu această ocazie, vizitatorii de toate vârstele au ocazia, din nou, să meargă în cele peste 30 de standuri şi căsuţe de lemn, frumos decorate, amplasate în Parcul Obor, unde “rolul” principal a fost deţinut de cumpărături şi voie bună. Târgul este deschis zilnic între orele 10.00 şi 20.00, până vineri, 31 decembrie a.c. – www.promptmedia.ro