Acasă Uncategorized Bucureşti: „Sărbători zgomotoase!”, urarea lui Vanghelie, de Sărbători, pentru locuitorii din Sectorul...

Bucureşti: „Sărbători zgomotoase!”, urarea lui Vanghelie, de Sărbători, pentru locuitorii din Sectorul 5

DISTRIBUIȚI

În aceste zile, infractorii se mută, cu mic cu mare, în Sectorul 596887 – 24122010 – Primarul Sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie, face şi în acest an, de Sărbători, mult zgomot în Parcul Sebastian, cheltuind foarte mulţi bani, chiar dacă nu a reuşit să plătească lefurile la timp multor angajaţi din subordinea sa, mai ales celor din ADP, cei care s-au ocupat permanent cu betonarea şi stricarea spaţiului verde din zona 13 Septembrie – Sebastian.  A devenit un obicei pentru mulţi locuitori din zona parcului să plece de acasă de Sărbători,

 

 

 

 

 

 

 pentru a se putea distra cum se cuvine în zilele libere. În Parcul Sebastian, din 22 până în 30 decembrie inclusiv au loc spectacole până la orele 22.00, de multe ori şi după, cu formaţii de mâna a doua şi de prost gust. Vanghelie nu s-a dat înapoi în anii precedenţi să organizeze şi spectacole de manele, aducând în zonă tot poporul din zonele Rahova şi Ferentari.

Scena este amplasată la nici 20 de metri de blocurile de locuinţe, locatarii fiind nevoiţi să suporte zgomotul infernal şi deteriorarea zidurilor din cauza undelor joase. Zecile de reclamaţii au rămas fără niciun rezultat din partea autorităţilor, Garda de Mediu şi Primăria Capitalei ridicând din umeri la ilegalităţile de acest gen ale primarului „care este”.

De asemenea, nici Poliţia şi nici Jandarmeria nu au luat măsuri suplimentare, în perioada când au loc spectacole având loc multe furturi din locuinţe, din maşini. Nu în ultimul rând, traficanţii şi consumatorii de droguri se simt mult mai în largul lor la astfel de evenimente. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.