Acasă Uncategorized Bucureşti: PSD a pregătit proiecte de lege privind eşalonarea la plată, până...

Bucureşti: PSD a pregătit proiecte de lege privind eşalonarea la plată, până la cinci ani, a datoriilor către stat, amnistia fiscală şi repatrierea averilor

DISTRIBUIȚI

96811 – 20122010 – PSD, la fel ca atunci când era condus de Adrian Năstase, guvernând cu măsuri liberale în majoritatea lor, a pregătit câteva proiecte de lege liberale. Deputatul Mugurel Surupăceanu a prezentat un proiect prin care se propune eşalonarea la plată, pe o perioadă de până la cinci ani, a datoriilor firmelor la buget, precum şi acordarea de facilităţi contribuabililor bun-platnici, ca o măsură de sprijin în condiţiile crizei. Deputatul a declarat că 70% din agenţii economici din România au datorii

 

 

 

 

 

 

la buget şi prin eşalonarea acestora la plată conturile ar urma să le fie deblocate şi firmele şi-ar ar putea continua activitatea în mod normal. El a menţionat că eşalonarea datoriilor se va realiza în baza unui contract încheiat între firme şi ANAF. Iniţiatorii susţin că măsura va conduce atât la creşterea încasărilor la bugetul de stat cât şi la salvarea de la faliment a sute de mii de firme. Eşalonarea la plată se va putea derula pe o perioadă de maximum cinci ani, cu un interval de graţie de şase luni, şi se va adresa contribuabililor care îndeplinesc condiţia depunerii tuturor declaraţiilor fiscale, a cazierului judiciar nealterat şi a neînceperii procedurii de insolvenţă. Totodată, proiectul vizează acordarea de facilităţi contribuabililor bun-platnici. Astfel, contribuabilii care achită integral şi la termen toate obligaţiile fiscale curente scadente în intervalul 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 ar urma să beneficieze de reducerea cu 1/12 din fiecare obligaţie fiscală. De asemenea, progresiv, pentru cei care îşi respectă astfel îndatoririle faţă de stat, este prevăzută acordarea unei bonificaţii de 5% în anul 2012, lunar, pe tot parcursul anului, pentru fiecare obligaţie achitată la timp, conform proiectului. Această propunere ar urma să fie aplicată doar în perioada 2011 – 2012, când încă se vor mai resimţi efectele recesiunii economice.

PSD vorbeşte şi despre amnistia fiscală. Astfel, preşedintele UGIR 1903, Ioan Cezar Corâci, a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă cu parlamentarul PSD, că aceasta este prima iniţiativă legislativă propusă de organizaţia patronală dintr-o serie care va continua cu o propunere privind repatrierea unei părţi a banilor românilor din străinătate. Legea în cauză este elaborată de acelaşi Mugurel Surupăceanu şi vizează două posibile variante: repatrierea averilor cu plata unui impozit modic, de cca.5%, fără obligaţia dezvăluirii provenienţei banilor, sau acordarea dreptului de cumpărare a unor titluri de stat cu dobânzi modice, de către posesorii de conturi în străinătate, de asemenea fără obligaţia dezvăluirii sursei banilor.

Legi asemănătoare au fost introduse, în ultimii ani, în state precum Italia sau Rusia, iar rezultatul a fost intrarea în ţară a unor sume de ordinul zecilor de miliarde de euro. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.