96780 – 17122010 – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că deputatul PSD Robert Negoiţă nu va fi urmărit penal în dosarul în care a fost acuzat că a completat inexact declaraţia de avere şi interese.
Dosarul pe numele lui Robert Negoiţă a fost deschis în urma sesizării făcute de Agenţia Naţională pentru Integritate, în aprilie anul acesta. ANI a acuzat că parlamentarul nu a declarat, în 2009, venituri din anul anterior în valoare de peste cinci milioane de euro.
În replică, deputatul PSD a cerut demisia conducerii ANI pentru că a dezinformat opinia publică. „Acum un an de zile spuneau despre mine că am fals în declaraţii, că mi-am ascuns nişte lucruri. Parchetul mi-a dat dreptate, n-am nicio problemă cu declaraţia de avere, am NUP. E nevoie de o astfel de instituţie, dar nu reprezentată de aceşti oameni”, a spus Negoiţă. www.promptmedia.ro