96765 – 17122010 – Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat noaptea trecuta comandamentul de iarna pentru a evalua modul in care operatorii de salubrizare au actionat pentru combaterea poleiului. De asemenea, Oprescu a cerut operatorilor sa continue tratamentele si pe parcursul noptii, iar conducerii RATB sa aplice tratamente preventive in statiile de autobuz si pe refugiile de tramvai, astfel incat maine dimineata calatorii sa poata circula in siguranta. Potrivit rapoartelor operatorilor de salubrizare,
s-a intervenit cu tratament preventiv incepand cu orele 15.30. S-a intervenit in pante, rampe, poduri apoi pe arterele din urgent.
Tot noaptea trecuta, Oprescu a vizitat Adapostul pentru persoane adulte, din incinta spitalului Sfantul Luca. “Aici pot fi cazate 50 de persoane fara adapost, in conditii civilizate, le putem oferi ingrijiri medicale, hrana, igienizare si imbracaminte, astfel incat sa nu moara de frig pe strazi. Ii rog pe bucuresteni sa fie alaturi de noi in acest demers si sa sune la numarul de telefon pe care l-am pus la dispozitie astfel incat sa ne putem duce in timp util sa ii aducem pe acesti oameni la adapost sau in locurile speciale amenajate in spitalele aflate sub jurisdictia noastra” a declarat primarul general.
Si in Calea Serban Voda 164 – 168 si in Complexul de Servicii Socio-Medicale al Municipiului Bucuresti, oamenii strazii vor putea primi ingrijiri si mancare calda. Pentru orice sesizare, privind oamenii fara adapost, cetatenii Bucurestiului sunt rugati sa sune la nr. de telefon gratuit 0800.821.218. – www.promptmedia.ro