96853 – 21122010 – În condițiile în care sondajele de opinie releva ca un procent foarte mare de cetateni regret perioada de dinainte de 1989, fostul procuror militar Dan Voinea sustine că nu e prea tarziu pentru un proces al comunismului. De asemenea, fostul magistrate afirma că în decembrie „nu au existat teoristi”, ”pentru că s-a ajuns la trăgători (…), au fost identificați trăgătorii pentru fiecare victimă”.Dan Voinea a adăugat, la RFI, că în dosarele pentru care încă nu există sentință a justiției, trăgătorii au fost identificați în proporție de 80%.
Deși a fost parte direct implicată în procesul soților Ceaușescu, Dan Voinea susține că eliminarea fizică a celor doi a fost decisă de grupul care a preluat puterea la Revoluție, indicându-I pe Victor Atanasie Stănculescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan și Gelu Voican Voiculescu.
”Ei au fost sacrificați tocmai pentru a nu avea loc un proces al comunismului și pentru a salva administrația comunistă, care, după cum vedeți, a durat și durează și în prezent. Nu este deloc târziu și e recomandabil pentru pacea socială un asemenea proces (al comunismului – n.r.). Dar pentru asta trebuie depolitizată justiția”, consideră fostul magistrat militar. www.promptmedia.ro