Acasă Uncategorized Bucureşti: Deputata Pocora cere demisia ministrului Botiş

Bucureşti: Deputata Pocora cere demisia ministrului Botiş

DISTRIBUIȚI

96588 – 10122010 – Preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, Cristina Ancuţa Pocora, îi cere ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan-Nelu Botiş, să-şi dea demisia de onoare ca urmare a măsurilor luate în privinţa concediului de creştere a copilului. “O serie de viitoare mămici aleg să ceară medicului provocarea naşterii înainte de termen, pentru a nu intra sub prevederile noilor reglementari privind drepturile financiare micşorate,

 

 

 

 

care se acordă pentru concediul privind creşterea copilului.

Domnule ministru, ceea ce se întâmplă este o crima! O crimă împotriva acestor mame şi acestor copii! Iar dumneavoastră, alături de colegii de partid şi de coaliţie, sunteţi unul dintre călăi! Chiar nu aveţi nici un dram de conştiinţă? Pentru că, probabil ştiţi, deoarece şi dumneavoastră sunteţi părinte, o astfel de intervenţie este una cu risc crescut. Care poate avea consecinţe grave asupra mamei sau a copilului, pe termen scurt sau lung. Cine va fi vinovatul moral dacă în numele unor economii nesemnificative la bugetul de stat mai multe suflete vor fi mutilate pe viaţa?

(…) Poate ne surprindeţi şi, într-un moment de luciditate şi de trezire a conştiinţei, veţi realiza că noua lege, dacă tot e obligatoriu să o daţi, ar trebui să intre în vigoare de la 1 octombrie 2012. Numai aşa tinerele familii, femeile, vor putea decide, în cunoştinţă de cauză, dacă îşi pot asuma responsabilitatea aducerii pe lume a unui copil.

(…) dacă doar executaţi nişte ordine venite de sus, fiind doar o marionetă în fruntea unui minister, poate nu e prea târziu să daţi dovadă de demnitate şi să vă daţi demisia de onoare. Dacă sunteţi capabil de aşa ceva, desigur”, spune Cristina Ancuţa Pocora într-o scrisoare adresată ministrului Botiş. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.