Acasă Uncategorized Brăila: Brăila a scăpat de pericolul returnării banilor către UE

Brăila: Brăila a scăpat de pericolul returnării banilor către UE

DISTRIBUIȚI

96830 – 20122010 – Județul Brăila a scăpat de pericolul de a returna Uniunii Europene cele 23 de milioane de euro, bani oferiţi pentru staţia de epurare, proiect care se realizează în cadrul Programului ISPA. „Volumul lucrărilor executate a acoperit deja suma alocată de Uniunea Europeană pentru acest proiect. Asta înseamnă că termenul limită de cheltuire a împrumutului nerambursabil, fixat pentru 31 decembrie 2010, nu va fi depăşit, deci nu mai există pericolul ca UE să îşi ceară banii înapoi”, a declarat primarul Aurel Simionescu, citat de Administratie.ro.

Primarul de Brăila a precizat că şantierul va fi închis pe 21 decembrie, urmând ca muncitorii să revină la lucru anul viitor, când lucrările vor continua cu bani de la bugetul local, termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna martie 2011, iar cel de punere în funcţiune a acesteia iunie 2011. Proiectul ISPA de realizare a unei staţii de epurare în judeţul Brăila a fost salvat de firma nemţească „Passavant”, care a preluat conducerea în consorţiul care a câştigat licitaţie pentru realizarea acestui obiectiv şi a lucrat în cinci luni, cât turcii de la „System Yappi” într-un an.

Situaţia devenise extrem de tensionată în vara acestui an, când investiţia se blocase din cauză că firma turcească „System Yappi” intrase în faliment şi nu mai avea capacitatea de a continua lucrările. Proiectul era realizat doar în proporţie de 13% şi nu se întrevedea nicio şansă ca banii alocaţi de Uniunea Europeană să fie investiţi până la 31 decembrie, aşa cum prevedea contractul de finanţare.

În aceste condiţii, exista pericolul returnării banilor alocaţi pentru staţia de epurare, dar şi pentru alte proiecte finanţate prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare (ISPA), în valoare totală de 23 de milioane de euro. Lucrările la staţia de epurare au demarat în luna iulie 2009, cu o întârziere de trei ani de zile, licitaţia fiind adjudecată iniţial firmei italiene Termomecanica, care nu a făcut nimic în tot acest timp, motiv pentru care contractul a fost reziliat şi organizată o altă licitaţie. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.