95618 – 09112010 – Lupta pentru ocuparea postului de deputat al Ţării Haţegului şi Ţinutului Pădurenilor, rămas vacant după decesul lui Ioan Timiş, se înteţeşte. După ce partidele parlamentare şi-au validat pretendenţii, au apărut şi candidaturile independente. Una dintre acestea a fost lansată, oficial, ieri. Noul candidat independent este Mircea Părăian, în vârstă de 54 de ani, subinginer metalurgist pensionar, născut, crescut şi locuitor al satului Strei – Săcel, aparţinător de oraşul Călan, care este arondat, la rândul său, Colegiului nr.3. La prezentarea candidaturii sale ca independent, Mircea Părăian a afirmat că este reprezentantul “oamenilor din popor”, dar că, spre deosebire de aceştia, are curajul să spună ce gândeşte şi să se implice în lupta electorală. Părăian şi-a exprimat şi nemulţumirea faţă de ultimele modificări aduse legii electorale, care limitează accesul la candidatură al independenţilor. – www.promptmedia.ro