96217 – 26112010 – Un echipaj format din inspectori vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi şi poliţişti aparţinând Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Galaţi, a confiscat 23.387 litri de băuturi alcoolice, pentru care acciza datorată nu fusese virată la bugetul de stat şi pentru care nu existau acte de provenienţă.
În data de 25 noiembrie, echipajul de control a efectuat un control inopinat la o societate comercială din municipiul Galaţi, care comercializează en gros şi en detail băuturi alcoolice.
În urma verificărilor, în depozitul societăţii comerciale a fost descoperită cantitatea de 22.830 litri de băuturi alcoolice fermentate liniştite, pentru care nu fusese virată la buget valoarea accizei aferente, în valoare de peste 90.000 de lei.
De asemenea, au fost descoperite băuturi alcoolice diverse (coniac, vodcă, vin), în cantitate totală de 557 litri, pentru care administratorul societăţii comerciale respective nu a putut prezenta acte de provenienţă.
Pentru cele două încălcări ale legislaţiei fiscale, reprezentanţii autorităţii vamale au aplicatdouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 100.000 şi respectiv 10.000 de lei.
Întreaga cantitate de marfă a fost reţinută în vederea confiscării de către inspectorii vamali şi va fi valorificată prin compartimentul specializat din cadrul D.G.F.P. Galaţi. www.promptmedia.ro