95766 – 12112010 – Tribunalul din Călăraşi a decis că este ilegală tăierea salariilor profesorilor cu 25%. Cadrele care au câştigat procesul sunt afiliaţi ai FSLI. Este a doua instanţă care a dat verdict favorabil cadrelor didactice, după ce joi, Tribunalul Râmnicu Vâlcea a luat aceeaşi decizie.„Salariul reclamanţilor la care aceştia au dreptul în baza contractelor de muncă reprezintă un bun în baza Articolului 1, Aliniat 1, din primul protocol adiţional la Convenţia drepturilor omului. Articolul 1 a fost încălcat
luându-ne cei 25% din salariul care şi aşa e foarte mic pentru nevoile noastre”, a declarat joi Marieta Stănescu, liderul funcţionarilor din Primăria Voineasa.
Decizia de joi îi viza însă pe membrii federaţiei Spiru Haret.
„În momentul în care am declanşat acţiunea în instanţă, am cerut foarte clar ca legea să fie pusă în aplicare până la data intrării în vigoare a Legii 330, pentru că Legea 330 prevede că baza de calcul trebuie să includă acea lege salarială. Dar în momentul de faţă acest lucru nu se respectă. Aşa că am fost obligaţi să declanşăm noi procese”, a declarat liderul federaţiei, Marius Nistor. El susţine că aceste acţiuni în instanţă au fost depuse pentru toţi membrii de sindicat, şi nu local, pentru o parte dintre aceştia. „Am declanşat aceste acţiuni pentru toţi membrii noştri de sindicat. Aceste acţiuni au fost declanşate în întreaga ţară şi urmează ca tendinţele să fie respectate. Vom ataca toate acele ordonanţe pe care le considerăm neconstituţionale”, a mai spus Nistor. www.promptmedia.ro